A trecut mai bine de o lună de la închiderea centrelor de sănătate de la Cervenia şi Furculeşti pe care autorităţile au decis să le transforme în cămine pentru bătrâni. Unităţile fac acum primii paşi spre transformarea în azile şi au deja solicitări de la bătrâni din judeţ.
În vreme ce sătenii din comunele deservite de fostele spitale sunt adunaţi de ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Judeţean sau la cel mai apropiat centru de permanenţă , unităţile sunt în faza de licitaţie pentru contractarea constructorilor care vor amenaja noile cămine. “ Deocamdată pregătim documentaţia pentru licitaţie. Mai facem curat, aranjăm pentru desfăşurare de şantier. Stăm de pază ca să nu vină peste noi hoţii de fier vechi. După licitaţie vor începe lucrările de amenajare care presupun transformarea saloanelor în dormitoare, fiecare dormitor urmând să aibă grup sanitar” ne-a spus Nicolae Bulumac directorul unităţii din Cervenia. Conducerea unităţii spune că bătrânii din satele vecine, “ clienţi” fideli ai fostului spital nu mai vin la poarta unităţii. “ Au venit, atunci, la început, când le era greau să înţeleagă că nu mai au spital. Acum au înţeles că nu mai e spital la Cervenia. Îi plimbă ambulanţa la centrul de permanenţă de la Smârdioasa şi îi aduce înapoi”.
15 cereri la Cervenia şi 8 la Furculeşti
Conducerea unităţii de la Cervenia spune că a primit deja cereri de la bătrâni din Teleorman, care vor să-şi asigure un loc în noua unitate “ Am rămas şi noi surprinşi.Au venit până acum 15 bătrâni, din judeţ. Nu doar din Cervenia, ci şi de la Izvoarele , chiar şi din Bucureşti. Căminul va avea 50 de locuri, dar în ritmul acesta este posibil să ne pomenim că vom avea un număr mai mare de cereri, decât numărul de locuri”, a mai spus Nicolae Bulumac.
Şi la fostul de centru de sănătate de la Furculeşti au venit cereri din partea bătrânilor.” Avem deja 8