Există clipe astrale care nu pot fi ratate. Dincolo de conjuncturi, de speranţe, poate de iluzii sau de visuri, există o certitudine. Brasovul e la 90 de minute, 120 sau poate de mai multe, de prima finală de Cupă a României din istorie. Nici generaţia lui Pescaru, nici cea a lui Adamache, Gyorffy sau Ivăncescu, nici cea a lui Nelu Naghi ori cea care i-a dat lumii pe Marius Lăcătuş şi Stângaciu, Pârvu sau Selimes, nimeni, niciodată, nicicând nu a fost mai aproape de a atinge cerul cu mâna. Un exerciţiu mai uşor pentru noi, braşovenii, aproape imposibil pentru ceilalţi. O chestiune de altitudine şi de atitudine. Băieţii noştri pot şi sunt hotărâţi să bată Steaua! Băieţii noştri nu au nimic de pierdut, doar de câştigat! Pe lângă o finală sau, Doamne Ajută, un trofeu, ei vor câştiga respectul nostru. Definitiv!

Atitudine, acesta este cuvântul pentru băieţii pe care Toni Conceicao îi va trimite în această seară în teren. Dar nu doar pentru ei ci şi pentru noi, cei care vom fi în tribune. Spuneam de momente care, corect înţelese, îţi pot arăta drumul spre victorie. Nu întâmplător meciul se joacă la Braşov, ca şi finala dealtfel Nu întâmplător avem un antrenor excepţional, nu întâmplător Braşovul a suferit atâtea generaţii, atât de mult şi de sfâşâietor, uneori, încât nu întâmplător azi e ziua revanşei. Braşovul le-a făcut altora, celor mari, echipe. Le-a împrumutat din puterea sa, din înălţimea sa. E rândul acum, în această noapte, ca toate acestea să se întoarcă. Toţi acei ani, în galben şi negru să vină înapoi. Toţi acei oameni, în galben şi negru să fie aici, acum şi noi să fim, în galben şi negru ca şi cum toţi cei care au fost cândva nedreptăţiţi, vor fi în această noapte aici lângă noi. Braşovul are nevoie de noi cum nu a avut niciodată. Finala ne aşteaptă „acasă” şi nu va putea exista „acasă” la noi, fără noi! Veniţi cu toţii în galben şi negru pentru a le s