Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orban: Nu avem motive să fim optimiști

Publicat in Capital, miercuri 11 mai 2011 ·

România se află într un moment foarte dificil și nu avem motive să fim optimiști, a declarat consilierul prezidential Leonard Orban, care a precizat că în urma ultimei evaluări a Comisiei Europene de la finalul lunii aprilie s-a constatat că rata de absorbție pe politica de coeziune este de numai 3,2%.

"La sfârșitul anului 2012, se va face prima evaluare de către Bruxelles și se vor tăia primele fonduri, a spus Orban, în cadrul unei conferințe organizată astăzi de către Ambasada Spaniei la București, sub înaltul patronaj al președintelui României, întitulată "Rolul Fondurilor Europene în crearea de noi locuri de muncă. Oportunități în România".

"Normal că sunt dificultăți pentru un nou stat membru mai mari decât pentru unul vechi, dar dacă ne comparăm cu Polonia, aceasta a avut la momentul aderării un grad de absorbție de 20% pentru fondurile de coeziune", a mai afirmat Leonard Orban.

E clar că există probleme subiective la care trebuie găsite soluții, legislația și procedurile naționale sunt foarte complicate și birocratice. Acestea trebuie simplificate, dar nu trebuie căzut în capcana de a le simplifica prea mult și de a multiplica riscurile, a mai spus consilierul.

O altă problemă este legată de achizițiile publice, problemă consemnată de toate misiunile CE în România. Este vorba despre uniformizarea aplicațiilor procedurilor, mai ales la nivel local, de o practică unitară la nivelul instituțiilor care se ocupă de achizițiile publice și de crearea unor ghiduri standardizate, spune fostul comisar european.

O altă problemă este capaciatea administrativă foarte slabă. Există diferențe salariale majore între cei care gestionează diferite programe operaționale și de aici au apărut fluctuațiile de personal în cadrul autorităților de management și a organismelor intermediare, a concluzionat Orban.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 3 ore
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 4 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 8 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 7 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 3 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 8 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 5 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

19°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°