PDL Arad va avea doar doi candidaţi la alegerile interne.
PDL Arad, consi-derată cea mai puternică organizaţie a acestui partid, nu va avea decât doi candidaţi la alegerile interne care se vor desfăşura în cadrul PDL. Nici primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi nici preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, nu candi-dează pentru o funcţie de conducere la nivel naţional.
Singurii candidaţi ai Aradului provin de la PDL Pecica: de-putatul Iustin Cionca şi sena-torul, actualul ministru al Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş.
Atac de la PSD
PSD Arad a atacat imediat democrat-liberalii arădeni. Liderii social-democraţi spun că PDL nu-i mai vrea pe Falcă şi Seculici, deşi la un moment dat, Gheorghe Falcă, finul preşedintelui României, dorea să ajungă preşedintele partidului.
„Este un semnal că nici PDL nu-i mai vrea pe Gheorghe Falcă şi pe Gheorghe Seculici! Ştim cu toţii ambiţia acestor oameni, care vor să acapareze cu orice preţ puterea. Ei nu s-ar fi dat la o parte, dacă nu ar fi fost nevoiţi să o facă. Aroganţa lor, stilul abuziv, modul în care relaţionează cu oamenii, dar mai ales problemele legate de corupţie au determinat marginalizarea lor în PDL. În acest moment, din PDL Arad a mai rămas doar... PDL Pecica", a declarat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad. PDL Arad va avea doar doi candidaţi la alegerile interne.
PDL Arad, consi-derată cea mai puternică organizaţie a acestui partid, nu va avea decât doi candidaţi la alegerile interne care se vor desfăşura în cadrul PDL. Nici primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi nici preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, nu candi-dează pentru o funcţie de conducere la nivel naţional.
Singurii candidaţi ai Aradului provin de la PDL Pecica: de-putatul Iustin Cionca şi sena-torul, actualul ministru al Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian