Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru ce s-a dezbrăcat cel mai tânăr congresmen american

Publicat in Gandul, miercuri 11 mai 2011 ·

Aaron Schock, congresmen al statului american Illinois din anul 2009, a pozat pentru revista "Men's Health" SUA. Etalarea unui corp tonifiat a fost doar un pretext pentru a transmite un mesaj educativ în rândul americanilor, care se confruntă din ce în ce mai mult cu obezitatea. Republicanul de 29 de ani, cel mai tânăr membru al Congresului American, i-a îndemnat pe americani să adopte un mod de viaţă sănătos, bazat pe o alimentaţie echilibrată şi multă mişcare pentru evitarea unor probleme ca diabetul sau bolile de inimă. "Concetăţenii mei, aveţi puterea de a vă schimba viaţa în bine. De a vă alege în mod inteligent mâncarea sau programul de fitness pe care vreţi să-l urmaţi, de a deţine controlul asupra stării voastre de sănătate - şi de a arăta şi a vă simţi mult mai bine decât e normal la vârsta pe care o aveţi", a fost doar o parte a "discursului" ţinut de politician în paginile revistei.

Congresmenul vrea să schimbe lucrurile prin puterea propriului exemplu Pe lângă recomandările date cititorilor, politicianul american a recunoscut că a fost predispus unui stil de viaţă nu tocmai sănătos. "Când eram în facultate am început să am nişte obiceiuri foarte proaste în privinţa alimentaţiei, aveam şi un stil de viaţă sedentar. La un moment dat, mi-am dat seama că nu aşa îmi doresc să evolueze lucrurile. Aşa că am mers la o sală de fitness şi am cerut ajutor", povesteşte Schock în articolul care însoţeşte pictorialul. Cât despre programul său de întreţinere, demnitarul american recunoaşte că face destule eforturi pentru a arăta bine.

"Am un program foarte încărcat ca membru al Congresului, atât la Washington, cât şi în Illinois", a spus Schock. Cu toate acestea, el se trezeşte dimineaţa devreme pentru a se putea ţine de programul pe care şi l-a impus. "De obicei la 5:30 dimineaţa merg la sală unde mă antrenez o oră sau două", a adăugat Schoc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 32 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 51 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Veste bună pentru fermierii români afectaţi de fenomene meteorologice: Comisia europeană alocă 21,6 milioane de euro pentru sprijinirea acestora

Mediafax acum 17 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 51 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°