La manifestările de la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, care începe astăzi, vor participa 16 reprezentanţi ai literaturii române. Mâine, la ora 13.00, va avea loc deschiderea oficială a standului României, care va găzdui lansări de carte şi dezbateri.
Cea de-a 24-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, cel mai important eveniment de gen din Italia, se desfăşoară în perioada 12-16 mai. Tema ediţiei din acest an, aleasă cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la formarea statului italian, este „Memoria. Sămânţa viitorului".
România este reprezentată la numeroasele manifestări de la Lingotto (Torino) de nu mai puţin de 16 scriitori din generaţii diferite: Vasile Ernu, Nora Iuga, Cristian Teodorescu, Gabriela Adameşteanu, Adriana Babeţi, Adrian Chivu, Radu Pavel Gheo, Florina Ilis, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Doina Ruşti, Răsvan Popescu, Cecilia Ştefănescu, Lucian Dan Teodorovici, Varujan Vosganian şi Adina Rosetti.
Standul naţional al României, amenajat pe o suprafaţă de 72 de metri pătraţi, este organizat, pentru al treilea an consecutiv, de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistă de la Veneţia şi de Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român. Realizate de Mircea Struţeanu, fotografiile autorilor români prezenţi la Torino sunt expuse pe structura experioară a standului, dar şi pe autobuzele din oraş, strategia făcând parte dintr‑o campanie de promovare. Publicul va putea cumpăra cărţi expuse la stand printr‑un acord de colaborare cu Librăria Cărtureşti.
Italia publică scriitori români
Datorită calităţii volumelor care vor fi lansate, în traducere italiană, şi care vor constitui subiect de dezbatere, dar şi prin numărul de participanţi, România are, anul acesta, cea mai consistentă prezenţă din istoria participărilor sale la acest eveniment. La manifestările de la stand vor