Sportivii clubului Sakura Târgu-Mureş au obţinut o medalie de aur şi două de argint la Campionatele Naţionale de Karate WKC pentru cadeţi, juniori şi seniori, care s-a disputat la sfârşitul săptămânii trecute în lovalitatea clujeană Dej. Medalia de aur a fost obţinută de Fodor Laszlo, la Kumite Shobu Sanbon, băieţi 18-20 ani, categoria 65 kilograme, iar cele două locuri secunde le-au reuşit Paul Arnold Oltean (Kumite Shobu Sanbon băieţi 18-20 ani, la aceeaşi categorie şi Andreea Meleacă, la Kumite Shobu Sanbon, fete, peste 21 ani, la 55 kilograme. Târgu-Mureşul a fost reprezentat la acestă competiţie şi de clubul Tiger Budo (antrenor Ioan Feurdean).
Sportivii de la Sakura sunt pregătiţi de antrenorii Drocsa Jozsef şi Kiss Ibolya Noemi şi se află pe ultima sută de metri în pregătirea pentru participarea la Campionatul Mondial pentru seniori, care se va desfăşura în perioada 27-29 mai, la Lignano, Italia. Competiţia a constituit ultimul test de verificare înaintea alcătuirii lotului reprezentativei României care va reprezenta România la cel mai important test din acest an. Dintre cei trei medaliaţi, Fodor Laszlo şi Paul Arnold Oltean au reprezentat cu onoare ţara noastră şi la Campionatul Mondial rezervat categoriilor de copii, cadeţi şi juniori desfăşurat în luna iunie a anului trecut. Ambii sunt deţinători ai titlului de Campion Mondial la categoriile 18-20 ani, respectiv 15-17 ani, la aceeaşi categorie de greutate.
Sportivii sunt susţinuţi în special de către părinţi şi de conducerea Gimnaziului “Friedrich Schiller” din Târgu-Mureş şi se aşteaptă ca la ediţia din acest an celor doi să li se alăture şi Andreea Meleacă.
Sportivii clubului Sakura Târgu-Mureş au obţinut o medalie de aur şi două de argint la Campionatele Naţionale de Karate WKC pentru cadeţi, juniori şi seniori, care s-a disputat la sfârşitul săptămânii trecute în lovalitatea clujeană