Infamul general de securitate Alexandru Nicolschi (1915-1992), agent sovietic si tortionar suprem al Securitatii, creierul celor mai nefaste operatii urzite de acea institutie la ordinele conducerii PCR, a stiut sa-si acopere cu grija urmele. Dosarul sau de cadre a fost multa vreme intruvabil, personajul se tinea de-o parte, nu avea prieteni, nu avea de fapt incredere in nimeni. Cel care s-a nascut la Chisinau si care a purtat initial numele de Boris Grűnberg, fusese recrutat din tinerete de serviciile speciale sovietice, a ajuns in Romania sub nume fals, a intrat in cercul ilegalistilor din jurul lui Gh. Gheorghiu-Dej si Emil Bodnaras, mega-spionul sovietic. A facut parte din ceea ce eu numesc “grupul din inchisori” , nucleul (factiunea) care a acaparat puterea in PCdR prin eliminarea lui Stefan Foris si a sustinatorilor acestuia. Protectia lui Bodnaras si relatia speciala cu consilerii sovietici, solidaritatea de gangsteri cu Pintilie-Bodnarenko, zis Pantiuşa si cu Vladimir Mazuru, principalii aghotanti ai lui Teohari Georgescu la Ministerul de Interne, au facut posibila ascensiunea vertiginoasa a lui Nicolschi.

Chiar si dupa caderea grupului Pauker-Luca-Georgescu in 1952, Nicoslchi a continuat sa prospere. Marile crime comise de Securitate in anii 50 , inclusiv monstruosul experiment Pitesti, sunt toate legate direct de acest individ, un fanatic al “luptei de clasa”, al preceptelor ideologice staliniste. Mi se va spune ca nu gasim in biografia sa indicatiile unui temperament sadic, ca era de fapt un personaj banal. Asa cum banali au fost un Ernst Kaltenbrunner si un Adolf Eichmann, un Nikloai Ejov si un Viktor Abakumov. Banalitatea Raului, despre care a scris Hannah Arendt, nu anuleaza radicalitatea sa, despre care, tot Hannah Arendt scria, pornind de la o intuitie a lui Immanuel Kant, in Originile totalitarismului.

Avem acum, in fine, o anal