Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Autor necunoscut" de la început şi până la prescrierea crimei

Publicat in Jurnalul, miercuri 11 mai 2011 · ·

Pe 5 iulie 1996, doctoriţa Mariana Ne­goiţă a fost ucisă în apartamentul său din Brăila. Avea 54 de ani, iar cri­minalul înfipsese cuţitul în trupul ei de 54 de ori. Poliţia a intervievat zeci de suspecţi, dar nu a reuşit nici până azi, când mai sunt trei luni până la prescrierea cazului, să găsească vinovatul.

Mariana Negoiţă trebuia să ajun­gă la lucru la ora 14:00, aşa cum făcea în fiecare zi de vineri. În acea zi însă nu a mai sosit. Asistenta sa, Tincuţa Ion, îngrijorată, a sunat-o acasă. La te­lefon nu a răspuns nimeni. Nici fiica sa, Loredana Butuc, nu a reuşit să dea de mama sa la telefon. Îngrijo­ra­tă, s-a dus pe Strada Cojocari, la lo­cuinţa mamei. Acolo a găsit-o în­tin­să pe podea, la intrarea în bucătărie, cu picioarele îndreptate spre hol. Tăie­tura adâncă de la beregată lăsase să se scurgă pe podea mult sânge. Din declaraţiile fetei, casa era foarte bine ferecată. Pentru a ajunge în faţa apar­tamentului trebuia ca să-ţi deschidă poarta curţii interioare cineva, ca mai apoi să poţi trece de uşa blocului, încuiată şi ea. Apartamentul familiei Negoiţă era bine păzit de două uşi masive, peste care se trăgea un grilaj de metal. Comisarul Marcel Drăgan, unul dintre investigatorii care s-au aflat la faţa locului, ne-a certificat că nici una dintre încuietori nu era forţată: "Cu alte cuvinte, criminalul a pătruns pentru că i s-a dat voie. Doc­toriţa era foarte precaută şi nu per­mitea oricui să pătrundă în casă". "Cu siguranţă", spun anchetatorii, "ul­timul care a văzut-o pe Mariana Ne­goiţă în viaţă îi era un cunoscut". Pro­bele biologice prelevate din apar­tament aparţineau fie Marianei, fie soţului său. Pentru că era o zi uscată, nu s-au găsit urme de încălţăminte.

Era în jurul orei 15:00 după-amia­za când Loredana a închis uşile apartamentului mamei sale şi, îm­preu­nă cu soţul său, s-a urcat în ma­şi­nă, pornind către casa de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 25 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 12 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°