Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au evoluat preferinţele în materie de SEX. În relaţiile intime, oamenii sunt din ce în ce mai PERVERŞI

Publicat in Gandul, miercuri 11 mai 2011 ·

Preferinţele oamenilor în materie de sex s-au schimbat aproape radical în ultimele decenii. Cuplurile sunt tot mai dezinhibate şi dornice se experimenteze tot ce se poate atunci când vine vorba de relaţiile intime. Cel puţin aceasta este concluzia unui studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea Indiana din Statele Unite ale Americii.

Pe baza unui chestionar la care a răspuns un eşantion de 6.000 de persoane, bărbaţi şi femei, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 94 de ani, s-a constatat că poziţia misionarului este de domeniul trecutului, mai ales că tot mai puţine cupluri o folosesc pentru a ajunge la orgasm, informează site-ul ivillage.com.

Experţii au observat, în urma întrebărilor legate de sex oral, sex normal, sex anal, masturbare şi sex tantric, că atât bărbaţii cât şi femeile sunt din ce în ce mai nonconformişti atunci când vine vorba de sex.

Studiul arată că partenerii folosesc mai multe poziţii înainte de a ajunge la orgasm. În plus, tendinţa de a îmbina mai multe tipuri de sex într-o singură partidă este tot mai des întâlnită în rândul cuplurilor.

Astfel, 6% dintre bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 29 de ani au declarat că au încercat toate tipurile de sex ultima dată când au întreţinut relaţii intime, de la sex normal până la sexul tantric, în timpul căruia orgasmul este provocat doar prin atingeri. În rândul femeilor, procentajul celor dispuse să experimenteze este mai crescut, astfel că, potrivit datelor, 16% dintre tinerele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani şi 8% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 59 de ani au spus că au încercat cel puţin patru metode de a face sex.

Cercetarea arată că majoritatea bărbaţilor preferă sexul normal, dar pot atinge orgasmul indiferent de felul în care sunt stimulaţi. De asemenea, întrebaţi despre cât de satisfăcute au fost partenerele lor în urma partidelor de amor, 86

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 55 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 48 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 7 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°