Am amânat această intervenţie, aşteptându- mă ca reacţia cvasiunanimă a societăţii împotriva bazaconiei pe care deputatul Victor Socaciu vrea s-o vadă legiferată - dublarea în limba română a filmelor străine - să-l fi determinat, ar fi fost un gest de decenţă, să-şi retragă imediat iniţiativa. Dar, nu. A persistat să dea, ca Ieremia, cu oiştea-n gard.Nu l-a trezit la realitate nici reacţia severă a unor mari actori (Victor Rebenciuc, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, care, fie spus, s-ar fi putut număra printre beneficiarii acestui busi- ness), a altor oameni de cultură, inclusiv lingvişti. Apreciatului cantautor i se pare un act de apărare a limbii române să vezi un film în care Jean Gabin, Louis de Funes sau Ant- hony Quinn “vorbesc” în româneşte, cu dicţia boantă şi ruptă de gestica, de mimica personajului, a vreunui histrion de mâna a şaptea, remarcat prin reclame la săpun şi pamperşi. Nu e greu de suspectat că în spatele ideii se ascunde intenţia unei bănoase afaceri, pentru care - poate, fără voia lui - Socaciu e folosit ca vârf de lance.

Limba română, da, trebuie apărată. Dar nu prin măsuri administrative ridicole, stângiste. Ci prin calitatea manualelor şi a procesului de învăţământ, în general. Prin rigoarea stilistică şi gramaticală a subtitrării filmelor. Prin valoarea literaturii autohtone. Prin grija pentru corectitudinea textelor difuzate de televiziuni şi publicaţii. Ba şi prin îndepărtarea de microfon a unor îngăimaţi, chiar dacă-s politicieni.

Difuzarea filmelor străine cu replicile şi pronunţia originale mai are, vrea sau nu vrea Victor Socaciu, unefect esenţial într- o lume în care globalizarea e imposibilă fără putinţa comunicării.Într- o ţară în care, în şcoală, limbile străinesunt o Cenuşăreasă, filmele sunt un fel de “învăţaţi engleza (sau franceza, italiana, germana, spaniola) fără profesor”. Ce e rău în asta? Izolarea, îmi pare