Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regia proştilor la Regii

Publicat in Cotidianul, joi 12 mai 2011 ·

Toată suflarea de amatori şi aplaudaci a sărit pe povestea cu restructurarea Regiilor şi i-a pus preşedintelui o cunună de învingător. În sfârşit, din scăfârlia strălucitoare a ieşit o idee măreaţă. Şi de la capăt!

Subiectul e mai sensibil şi mai complicat decât ne imaginăm. Asta mai ales după ce am traversat experienţa Sidex (Mittal), Alro-Alprom şi Petrom. România a vândut pe 2 lei speranţă mari companii de inestimabilă importanţă pentrru autonomia energetică şi economică a ţării. Întâi le-a distrus cu inconştienţă, apoi le-a vândut pe nimic şi acum suferă înjurând la lună. Ce-a avut şi ce tezaur a pierdut! În ciuda faptului că marile obiective economice ale României sunt acum proprietăţi străine, iar statul nu mai poate controla serios nici o strategie economică, iată că a ajuns în situaţia de a declanşa o nouă campanie de distrugere a Regiilor. La urma urmelor, ce este SNLO? Un loc de prăduit pentru PDL, Hoară şi Manţoc?! A dat statul bani cu ghiotura pentru a mai cârpi pierderile de acolo? A dat, şi ele s-au topit în alegeri, în fotbal şi în contracte oneroase. Ca urmare a situaţiei în care se află, SNLO trebuie restructurat. Zic FMI şi Băsescu! Cum? Dur şi hotărât. Serios? Şi cum facem asta? Reducem numărul angajaţilor, reducem investiţiile, cheltuielile şi pierderile. Automat reducem producţia de cărbune. Reducând cărbunele, scade şi electricitatea de la Turceni. Ei şi? Avem hidro! Tăiem şi pierderile de la Termocentrala Mintia, mai ales că Vladu a risipit banii prin judeţul Hunedoara pe afişe, mitinguri şi prime. Se reduce consumul de cărbune! Ce facem cu minerii din Valea Jiului? Să meargă cu toţii la cules de ciuperci şi plante medicinale! Parcă asta a fost soluţia unui cretin?! Cum procedăm cu acest important segment de populaţie? Are cineva o soluţie serioasă? În plus, ce facem cu producţia de energie electrică? Renunţăm la toată partea "murdară

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Evaluarea Națională 2024: Subiectele și baremul la proba de Limba și literatura română

Gandul acum o ora
Evaluarea Națională 2024. Marţi, 25 iunie, încep probele scrise din cadrul Evaluării Naționale 2024. Peste 160.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să susţină testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Următoarea probă, cea

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 49 minute
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Julian Assange a fost eliberat din închisoare şi a plecat din Marea Britanie

Mediafax acum o ora
Julian Assange nu a fost extrădat în SUA de britanici. Mai mult, marţi, el a fost eliberat din închisoare şi a plecat deja din Marea Britanie cu un avion privat. Fondatorul WikiLeaks a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane.

Novo Nordisk va construi o fabrică de 4,1 miliarde de dolari în Carolina de Nord pentru a creşte producţia Wegovy, Ozempic

News.ro acum 50 minute
Compania farmaceutică daneză Novo Nordisk a anunţat luni că va cheltui 4,1 miliarde de dolari pentru a construi o nouă fabrică în Clayton, Carolina de Nord, în încercarea de a spori livrările cu medicamentul său de succes pentru slăbit Wegovy, trata

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum o ora
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

Scandal la Parlamentul European. Viktor Orban nu vrea să facă parte din același grup politic cu AUR

Adevarul acum 52 minute
Premierul ungar Viktor Orban a exclus posibilitatea ca partidul său, Fidesz, să facă parte din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul European, din cauza integrării recent a partidului AUR, relatează Agerpres.

Ce se prăznuiește astăzi în calendarul ortodox, pe 25 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 41 minute
Sfanta Mucenita Fevronia.Sfanta Mucenita Fevronia a fost fiica unui senator roman. S-a calugarit de tanara intr-o manastire din cetatea Nisibi.Sfanta Fevronia este obligata de Silenius, un persecutor al crestinilor, sa lepede credinta in Hristos si

Volodimir Zelenski: Principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie / Negocierile dintre Ucraina şi UE privind aderarea Ucrainei sunt gata să înceapă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă în mesajul către popot că principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El mai afirmă că ultimele pregătiri sunt în curs

Tancurile israeliene pătrund și mai adânc în Rafah. Cel puțin 11 palestinieni au fost uciși în urma ultimului atac

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 11 palestinieni au fost uciși luni în Gaza în urma a două lovituri aeriene israeliene care au vizat aprovizionarea cu ajutoare, au declarat medicii. În timp ce tancurile israeliene au pătruns mai adânc în Rafah, în sud, și au luptat pentru

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°