Are un suflet sensibil şi avid să le dăruiască celor din jur lucruri frumoase. Clipele cele mai plăcute le împarte între versuri şi acorduri de vioară.
Profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Tehnic Domnul Tudor, din Drobeta Turnu Severin, a fost crescută într-o familie unde lectura şi muzica erau la loc de cinste. Mama era cea care îi citea, ori de câte ori avea timp, poezii şi romane. Şi-a dorit mereu să lucreze cu liceenii şi să îi formeze, considerând că, dacă vor avea un mentor, vor putea face deosebirea între bine şi rău. A reușit, grație comunicării cu elevii săi, să îi determine să aleagă adevăratele valori morale, și să nu se lase pradă tentațiilor din acest secol al vitezei.
Talentul scriitoricesc al Danielei s-a concretizat în publicarea, în ianuarie 2009, a primului său volum de autor, intitulat „Zecime din albastru“, lansare care s-a dorit o mărturie a împlinirii celor zece ani de căsătorie. Volumul a fost premiat la Festivalul de poezie „Nichita Stănescu“, din martie 2011.
Cei mai frumoşi ani
Adolesenţa a format-o ca om: „Anii de liceu de la Elena Cuza, din Craiova, au fost cea mai importantă perioadă. Atunci am descoperit literatura ca artă, dar şi ca filozofie de viaţă, reușind să înțeleg ce înseamnă acel modus vivendi al latinilor.“ Consideră că binele, adevărul şi frumosul nu sunt doar categorii estetice, ci şi un mod de a trăi.
Cursurile pe care le-a urmat la Facultatea de Litere şi Istorie, din cadrul Universităţii din Craiova, au făcut-o să înţeleagă ce înseamnă un paradis sub formă de bibliotecă. A reușit să adune în cei patru ani de facultate zeci de caiete în care a notat informații despre operele studiate, pe care le păstrează cu sfințenie și astăzi.
Pentru ea, în acea perioadă s-au intersectat cele două axe ale vieții: cunoașterea și iubirea. Bărbatul care avea să îi devină soț a cucerit-o