Profitul net al ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a crescut cu 67% în primul trimestru, de la 640 milioane de dolari în primele trei luni ale anului trecut la 1,07 milioane de dolari, iar grupul, prezent şi în România, a estimat o revenire a câştigului la nivelul anterior crizei în trimestrul al doilea.
ArcelorMittal se aşteaptă la o evoluţie pozitivă a profitului în perioada aprilie-iunie, ca urmare a cererii solide din China şi Statele Unite, transmite Reuters.
Grupul estimează o majorare de 6,5-7% a consumului de oţel în acest an, incluzând creşteri de 10% în America de Nord şi aproape 6% în Europa.
Rezultatele ArcelorMittal sunt mai mult o confirmare decât o revelaţie a îmbunătăţirii situaţiei din industria oţelului, consideră analiştii.
"Rezultatele şi perspectiva confirmă accelerarea trendului de creştrere a profitabilităţii", a afirmat Maarten Bakker, analist la ABN AMRO.
Profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) va urca în trimestrul al doilea la 3-3,5 miliarde de dolari, maximul începând cu trimestrul al treilea din 2008, înainte de intrarea sectorului mondial al oţelului în criză.
Avansul livrărilor şi majorarea preţurilor au asigurat un început solid pentru acest an, a afirmat directorul general al grupului, Lakshmi Mittal.
"Ne aşteptăm ca în trimestrul al doilea trendul de îmbunătăţire să continue, concomitent cu revenirea cererii. Rămânem încrezători că anul acesta va fi mai bun decât 2010", a spus Mittal.
Furnalele grupului vor opera la 80% din capacitate în trimestrul al doilea, faţă de 75% în primele trei luni ale anului, a anunţat ArcelorMittal. Preţurile medii vor fi, de asemenea, mai ridicate.
Profitul EBITDA a fost de 2,6 miliarde de dolari în primele trei luni ale anului, comparativ cu estimările analiştilor consultaţi de Reuters de 2,4 miliarde