- Comentariu - nr. 780 / 11 Mai, 2011 Spre deosebire de alte dati, anul acesta primavara s-a desprins greu de iarna. Suntem aproape de mijlocul ei cand vegetatia ar trebui sa fie in floare si la propriu si la figurat si iata ca temperaturile scazute inregistrate in serie ne fac sa ne amintim mai degraba de frigul de asta iarna decat de canicula verii. Ca in toata tara, si in judetul Mures luna mai s-a confruntat cu cele mai scazute temperaturi din ultimele decenii. Specialistii spun chiar ca asa rece n-a mai fost in mai de la inceputul anilor ’40 ai secolului trecut. Dupa ce ziua de 1 mai a debutat cu o temperatura foarte promitatoare, de 23 grade C, a doua zi a plouat consistent, 12 l/mp, concomitent cu scaderea accentuata a mercurului termometrului. Minima, aproape de inghet, a fost inregistrata vineri, 6 mai, cand, la Targu-Mures, s-au inregistrat 0,4 grade C, ceea ce inseamna ca am scapat doar cu o bruma usoara, pe alocuri. Ca urmare, prima decada a lunii mai, pe care am incheiat-o ieri, a fost atipica sezonului, chiar de nerecunoscut, ea fiind dominata de temperaturi foarte aproape de pragul de inghet, cele mai multe fiind de 2-3 grade C. In acelasi timp n-a fost nici ploioasa pentru ca, dupa data de 2 mai, solul a mai beneficiat de un aport de numai 4 litri de apa pe mp, ceea ce inseamna ca, cu cei 16 l de apa, decada s-a incheiat deficitar, adica sub media lunara. Meteorologii nostri locali sunt de parere ca vremea va mai fi asa inca vreo cateva zile, cu o usoara tendinta de crestere a temperaturii, astfel incat de vineri, 13 mai, sa putem simti din nou adierea primaverii. Faptul ca inca mai trebuie sa aprindem focul in soba este desigur o problema. Dar cea mai afectata pare a fi agricultura, unde vegetatia este intarziata, cu impact direct asupra nivelului viitoarelor recolte. Un lucru este cert, productia de fructe va fi si de data aceasta scazuta, cee