Un genunchi făcut praf, la o repetiţie, a făcut ca Beatrice Rancea, pe atunci doamna Bleonţ, celebra balerină a anilor ‘90, să devină regizoare şi coregrafă. Creşte 27 de căţei adunaţi de te miri pe unde. În mod paradoxal, în teatru şi operă i se spune Cruella. Beatrice Rancea este ea însăşi o femeie paradoxală.
„Adevărul": Spuneai că pentru mama ta a fost o surpriză să afle că eşti noul director al Operei din Iaşi. De ce?
Beatrice Rancea: Eu nu am anunţat pe nimeni că mă pregătesc pentru concurs, nici măcar mama nu ştia. Mama mea primea telefoane de la câţiva cunoscuţi de-ai ei din Iaşi, care citeau ziarele locale, şi era felicitată, iar ea le spunea că trebuie să fie o confuzie. Cineva i-a trimis într-un plic toate articolele din ziarele din Iaşi. Mi-a telefonat şi m-a întrebat: „Este adevărat?".„Este", i-am răspuns. „Doru ştie?". „Ştie". „Atunci e bine", s-a liniştit ea.
De ce atâta secretomanie?
Nu ar fi fost de acord. Mama a fost cu mine la premiera spectacolului „Don Giovanni" pe care l-am montat acolo şi când a văzut condiţiile - mai exact lipsa condiţiilor - a spus „aici în niciun caz să nu te prind". La Iaşi, Opera şi Teatrul Naţional sunt în renovare de cinci ani. Opera funcţionează într-o casă de cultură în care te sperii când intri. În acest moment, eu nu pot să chem un invitat de afară, un coregraf, un regizor de operă sau balet ca să repete într-o casă de cultură unde se fac activităţi zilnic. Nu doar mama, dar şi domnul Tudor Mărăscu mi-a spus: „Tu eşti regizor, să nu te legi vreodată la cap cu ceva ce nu te reprezintă. Un regizor nu stă la un birou şi semnează hârtii"... Eu am acum ultimul an la UNATC cu dânsul, o promoţie pe care am dus-o trei ani, şi din septembrie ar trebui să luăm un an nou... În momentul în care directorul interimar de la Opera din Iaşi a dat examen în decembrie şi, lucru mai puţin obişnuit
