Steaua Turabo Bucureşti a câştigat titlul naţional la baschet masculin, categoria sub 20 de ani, sub comanda lui Dan Niculescu, legendarul jucător al celor de la Dinamo Bucureşti, din anii '80.
Steliştii au învins în finală pe CSS Bega Timişoara cu scorul de 60-53, chiar pe terenul acestora din urmă, turneul final având loc în Sala Sporturilor Constantin Jude din oraşul bănăţean.
Cel mai bun jucător al finalei, dar şi al turneului, a fost Bogdan Ţibârnă, tânărul jucător militar care s-a remarcat în acest sezon şi în partidele echipei de seniori, cu care a ajuns în semifinalele Diviziei A. Ţibârnă şi-a condus echipa spre victorie cu 25 de puncte şi 17 recuperări reuşite într-o finală pe care steliştii au dominat-o de la un capăt la celălalt.
Steaua a cucerit în premieră titlul naţional la această categorie de vârstă. Inedit, pe banca tehnică a bucureştenilor s-a aflat Dan Niculescu, una dintre fostele glorii ale marii rivale Dinamo. Niculescu a evoluat pentru un sezon, spre finalul carierei şi la Steaua, la începutul anilor 2000, chiar înainte ca echipa militară să fie desfiinţată.
Fost tehnician la CS Otopeni, Niculescu s-a ocupat în ultimele două sezoane de grupele de juniori de la Steaua Turabo, alături de George Chiraleu, un alt mare descoperitor de talente din baschetul românesc.
Pe lângă medaliile de aur şi trofele de campioni au fost acordate şi o serie de premii speciale:
Cel mai bun pasator - Cătălin Petrişor (CSS Bega Timişoara)
Cel mai bun apărător -Horea Cristean (Steaua Turabo)
Cel mai bun marcator - Bogdan Ţibârnă (Steaua Turabo)
Cel mai bun "5" - Zoran Milencovici (CSS Bega), Mădălin Gogea (CN Aurel Vlaicu), Bogdan Ţibârnă (Steaua Turabo), George Toth (CSS Bega), Horea Cristean (Steaua Turabo)
MVP-ul turneului - Bogdan Ţibârnă (Steaua Turabo)