Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi eurodeputaţi se vor îmbarca spre Fâşia Gaza

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 mai 2011 ·

Cel puţin doi membri ai Parlamentului European (PE) plănuiesc să îşi rişte securitatea persoanlă, urmând să se afle la bordul navelor care vor face parte din noua flotilă ce va încerca să încalce blocada maritimă impusă de Israel Fâşiei Gaza, relatează publicaţia electronică EUObserver, citată de Mediafax.

Organizatorul flotilei, Manuel Tapial, a declarat marţi, la Parlamentul European (PE) că Willy Meyer, un eurodeputat spaniol de stânga, şi Paul Murphy, un deputat irlandez de stânga, se vor afla la bordul a două din cele 15 nave care plănuiesc să plece, din diferite locuri din Europa, în iunie. "Cei care se vor afla acolo, care nu sunt demnitari, care nu sunt cunoscuţi, au nevoie de aceşti oameni, pentru protecţia vieţilor lor", a spus Tapial.

Eurodeputatul francez Nicole Kill-Nielsen, din cadrul grupului Verzilor, a anunţat, de asemenea, că va intra pe teritoriul Fâşiei Gaza dinspre Egipt, cu un alt grup de parlamentari europeni care doresc să se întâlnească cu navele din flotilă, dacă acestea vor reuşi să ajungă la acest teritoriu palestinian. Comandouri israeliene au ucis, anul trecut, nouă persoane, şi au rănit alte 52, într-o operaţiune de stopare a unui proiect similar.

Ambasadorul Israelului la Uniunea Europeană (UE), Ran Curiel, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că ţara sa este nevoită să controleze accesul în Fâşia Gaza, pentru că militanţii continuă să lanseze obuze. "Nu pot să spun, în mod ipotetic, că ei (participanţii la flotilă) îşi vor pune vieţile în pericol. Dar ceea ce pot să spun este că Israelul va face totul pentru a-şi proteja cetăţenii şi o vom face cu respectarea legii internaţionale", a declarat ambasadorul.

Un eurodeputat conservator britanic, Charles Tannock, care era aşezat alături de Curiel, a susţinut o acţiune militară a Israelului. "Oamenii care iau parte la acest exerciţiu se joacă cu focul şi pu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°