Zvelt, rapid, cu privirea mai vie decât te-ai fi putut aştepta după o viaţă de om dedicată în întregime carierei militare, ţinând geanta diplomat cu naturaleţea cu care a primit ani de-a rândul onorul de la regimentul de gardă.
Şi punctual ca un ceas elveţian, părând el însuşi gata pentru decolare la exact 30 de ani de când a participat la prima – şi singura până în acest moment – aventură în spaţiu a unui cosmonaut român. Este părerea pe care mi-am făcut-o în primele secunde în care m-am aflat în compania general-colonelului (rtr) dr Constantin Olteanu, ministrul Apărării Naţionale la momentul lansării în spaţiu a rachetei Soiuz, la bordul căreia s-a aflat şi românul Dumitru Prunariu.
"Acest istoric eveniment, spune generalul Olteanu, a fost precedat de o perioadă de intensă pregătire a candidaţilor cosmonauţi. Ministrului Apărării Naţionale i-a revenit sarcina selecţionarii viitorilor cosmonauţi şi a pregătirii acestora în domeniul aeronautic şi al pregătirii fizice specifice.
În final, în urma unor examene riguroase, a unor probe complexe desfăşurate la "Spitalul Central pentru cercetări ştiinţifice pentru aviaţie" din Moscova, au rămas doi candidaţi, maiorul inginer Dumitru Dediu şi locotenentul-major inginer Dumitru Prunariu. Activitatea ofiţerilor selecţionaţi a continuat la centrul de pregătire "Iuri Gagarin". I-au urmat şi soţiile. În perioada cât a durat pregătirea în vederea zborului extraterestru, organele de specialitate române au avut o permanentă legătură cu cele similare sovietice."
Varianta românească
Au urmat multe şi lungi întruniri pe tema pregătirii viitorilor cosmonauţi. La una dintre ele, îşi aduce aminte generalul Olteanu, delegaţia română chiar a reuşit să impună anumite schimbări, ceea ce, în contextul politic de atunci, era cu adevărat foarte greu de obţinut.
@N_P