Poporul român n-a avut niciodată vocaţie de invadator. Secole de-a rândul (milenii, ar zice unii), ne-am rezumat la postura de invadaţi şi, din când în când (mai rar decât ne-ar impune patriotismul să credem), ne-am pus de-a curmezişul istoriei în speranţa că ne vom salva, cumva, identitatea.

Istoria recentă a adus însă mari modificări comportamentale în românitate. Poporul acesta aşezat, aproape legat de glie (epopeicul Badea Cârţan a căpătat notorietate tocmai pentru că a fost o excepţie), a devenit cumva de rit hunic. Picioarele românilor frământă tărâmurile străine mai ceva decât le-au frâmîntat cândva copitele cailor oştirii lui Atilla cuceritorul.

O recentă analiză a ONU estima faptul că, pentru prima dată în istorie, în afara graniţelor României trăiesc mult mai mulţi români decât în interiorul graniţelor statale. „Scorul" este de 15 milioane la 16 milioane, socotind aici şi pe cei care deşi au domiciliul stabil în ţară, au contracte de muncă pe termen lung „afară".

Vestea bună este că pe mapamond există acum 31 de milioane de români. Vestea proastă este că mai bine de jumătate dintre ei şi-au abandonat vatra şi au devenit invadatorii epocii moderne. Vestea şi mai proastă e că locul lăsat gol de românii plecaţi este luat de alţi invadatori. Sălbatici!

Un recent exemplu este soarta casei italiene din Galaţi. După 200 de ani de prosperitate, în care a fost casă nobiliară şi sediul Consulatului Italiei la Dunărea de Jos, pe fondul migraţiei de care pomeneam mai înainte, imobilul a ajuns pe mâinile invadatorilor rromi. Iar ceea ce au făcut alţii în două secole, au demolat nou-veniţii în doar doi ani...

A început invazia. N-avem nicio scăpare.