Dezbaterea în Parlament a Proiectului de lege privind măsurile de disponibilizare care vor fi luate în cadrul M.A.I., pentru ca ministerul să se încadreze în bugetul aprobat pentru acest an, a generat scandal la nivelul Camerei Deputaţilor. Deputatul timişean Niculae Mircovici spune că M.A.I. trebuia să-şi asume responsabilitatea pentru această restructurare de personal.
La rândul lor, sindicatele îşi exprimă temerea că disponibilizările vor afecta doar eşaloanele inferioare, necesare în stradă.
Ministrul a lipsit de la discuţiile din Parlament
Luarea în discuţie, zilele trecute, la Camera Deputaţilor, a Proiectului de lege prin care se vor realiza importante disponibilizări de personal în cadrul M.A.I. a generat controverse şi schimburi de replici tăioase, ţinta criticilor fiind secretarul de stat Ioan Dascălu, fost inspector-şef al Poliţiei Timiş, care a fost persoana desemnată să reprezinte ministerul la dezbateri. Controversele au pornit şi de la faptul că măsurile „de protecţie socială” pentru personalul disponibilizat, menţionate de Ioan Dascălu, sunt de fapt cele garantate de lege pentru orice salariat : indemnizaţie de şomaj şi cursuri de reconversie profesională, de calificare, recalificare, perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională.
Printre cei mai vehemenţi parlamentari care au adus critici intenţiei M.A.I. de a disponibiliza personal s-a numărat deputatul timişean Niculae Mircovici, membru în Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor, care a fost contrariat în prima fază de lipsa de la dezbateri a ministrului Traian Igaş. „Mă surprinde faptul că un proiect de o asemenea importanţă este discutat în absenţa domnului ministru de Interne. Este adevărat, este prezent al treilea secretar de stat de la acest minister şi şeful Departamentului de Ordine Publică, domnul Dascălu, însă c