Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Borcea şi George Copos au umilit instanţa de judecată

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 mai 2011 · ·

\"DOSARUL TRANSFERURILOR\". Cei doi oameni de fotbal s-au comportat ieri, în sala de şedinţă, la fel ca la alte termene: precum nişte preşcolari puşi pe şotii. Judecătoarea a privit cu indulgenţă haosul. Sursa: VLAD STĂNESCU

Un nou episod din "Dosarul Transferurilor" a avut loc, ieri, la Tribunalul Bucureşti. Şedinţa de judecată a fost departe de a fi una obişnuită.

Cazul a ajuns la a 31-a înfăţişare, iar audierile au fost presărate cu glume ieftine, atenţionări fără efect şi atitudini sfidătoare, chiar batjocoritoare la adresa celui care o conducea. Impresarul Victor Becali a glumit permanent cu Cristi Borcea şi, la un moment dat, şi-a dat seama unde e: "Am venit la serviciu!".

Discuţiile au fost întrerupte de două ghicitoare, care au scos cărţile de vizită şi, pentru a-şi face reclamă, i-au arătat aceluiaşi Becali o revistă în care publicaseră un anunţ de promovare. După mai bine de o oră de aşteptare pe holurile tribunalului, inculpaţii au intrat în sală.

Gică Popescu, reţinut

"Presa să fie evacuată, pentru că denaturează adevărul!", a încercat o glumă judecătoarea de şedinţă, Viorica Dinu, care a acceptat ca în boxa acuzaţilor să rămână doi inculpaţi dintr-un dosar anterior care fusese întrerupt. "Pierdem timpul pe-aici de pomană!", s-a plâns George Copos, care şi-a manifestat nemulţumirea pe tot parcursul şederii la proces.

În momentul în care în sală a intrat martorul Cătălin Munteanu, jucătorul echipei Dinamo, Copos a rămas surprins: "El nu joacă mâine pentru Dinamo, în Cupa României? Să fie lăsat să plece!". Plictisit de discuţii, rapidistul a început să li se plângă celor din jur de dificultăţile financiare: "Plătesc 3 milioane de euro pe an... Ba nu... Plătesc mai mult, doar impozite către stat pentru salariile angajaţilor sunt de 3 milioane".

Presat de timp, patronul echipe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 54 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 59 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 19 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Un judecător federal blochează punerea în aplicare a ordinului lui Trump privind CPI

Ziarul Financiar acum 2 ore
Un judecător federal a blocat vineri punerea în aplicare a ordinului executiv al preşedintelui american Donald Trump care îi vizează pe cei care lucrează cu Curtea Penală Internaţională, informează Reuters. Decizia a fost luată în urma unui proces i

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°