* S&P a redus calificativele pentru patru bănci greceşti
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, în condiţiile declinului preţurilor materiilor prime.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au coborât cu 2%, la 2.358 pence. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră la nivelo mondial, au scăzut cu 2,1%, la 4.097 pence. Titlurile "Royal Dutch Shell" Plc, cea mai mare companie petrolieră din Europa, au pierdut 1,4%, ajungând la 2.174,5 pence.
Titlurile "Allianz" SE, cel mai mare asigurator din Europa, au scăzut cu 1,2%, la 99,55 euro, după ce compania germană a anunţat că şi-a redus profitul în primul trimestru.
Acţiunile companiei olandeze de asigurări "Aegon" NA au coborât cu 5,4%, la 5,08 euro. În trimestrul întâi din 2011, profitul societăţii a scăzut cu 12%, la 327 milioane de euro. Analiştii estimau 337 milioane de euro.
Titlurile "Axa" SA, cea mai mare companie de asigurări din Franţa, au scăzut cu 2,2%, la 14,73 euro.
Acţiunile "National Bank of Greece" SA, cel mai mare grup bancar elen, au coborât cu 3,8%, la 4,80 euro. "Standard & Poor"s Ratings Services" (S&P) a redus ratingurile a patru bănci greceşti, la "B/C" de la "B+/B", după ce luni a retrogradat cu două trepte calificativele pentru datoriile pe termen lung şi termen scurt ale Greciei. S&P a coborât ratingurile pe termen lung şi scurt ale "National Bank of Greece" SA (NBG), "EFG Eurobank Ergasias" SA, "Alpha Bank" AE şi "Piraeus Bank" SA. Ratingurile rămân sub supraveghere cu implicaţii negative.
Titlurile "EFG Eurobank", a doua bancă elenă, au scăzut cu 3,5%, la 3,30 euro. Acţiunile "Alpha Bank" au coborât cu 3,3%, la 3,50 euro, iar cele ale "Piraeus Bank" - cu 2,9%, la un euro.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,9%, la 5.920,46 puncte, ATHEX al celei din Atena - cu 1