Problemele care pot apărea la un prematur sunt cu atât mai grave cu cât vârsta gestaţională, respectiv greutatea la naştere este mai mică. Datorită organismului lor insuficient dezvoltat, aceşti copii pot prezenta tulburări grave de adaptare imediat după naştere, dar şi în perioadele următoare.

Prematurii se nasc cu o serie de deficienţe: nu-şi pot menţine temperatura normală a corpului, necesitând astfel plasarea lor în incubator, nu pot suge sau mânca din sticlă, fiind necesară alimentaţia prin sondă sau pe venă. Din cauza plămânilor slab dezvoltaţi, pot avea probleme grave cu respiraţia imediat la naştere, dar şi după aceea. Sunt predispuşi la hemoragie la creier de diferite grade de gravitate. Şi, deoarece au rezistenţă foarte scăzută la infecţii, se îmbolnăvesc frecvent şi se vindecă mai greu. „Părinţii trebuie să ştie, că există şanse reale pentru recuperarea copilului lor, dar aceasta presupune o muncă susţinută din partea personalului medico-sanitar, muncă în care ei trebuie să acorde tot sprijinul. În perioada de internare a prematurului în spital, cel mai important lucru pe care îl poate face mama pentru micuţul ei este asigurarea laptelui matern administrat prin sondă până la momentul când acesta poate fi pus la sân. Rolul tăticului în această perioadă este susţinerea morală a mămicii, care poate fi într-o stare psihică labilă în urma naşterii în sine şi mai cu seamă în urma naşterii premature”, a precizat dr. Rozsnyai Judit, medic primar pediatru, şefa Clinicii de Neonatologie prematuri, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş.

Externarea prematurului din spital se face atunci când şi-a format deprinderile de alimentaţie, este sănătos şi creşte constant în greutate. Din acel moment, rolul părinţilor în asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi mintală a prematurului devine primordial. „Rolul personalului sanitar ajunge pe planul