Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Centrul IBM de la Târgu-Mureş, un fel de Dracula Parc”

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 12 mai 2011 ·

O delegaţie formată din specialişti IBM, au fost prezenţi la Târgu-Mureş, pentru a analiza oportunităţile proiectului viitorului centru de cercetare de la Târgu-Mureş. În cadrul acestui proiect, urmează o evaluare a specialiştilor IBM a mediului universitar din Transilvania, implicit din Târgu-Mureş şi punerea la punct a investiţiilor necesare. De asemenea, vor fi identificate proiectele ce urmează a să constituie activitatea centrului de excelenţă în domeniul cercetării, care va purta numele “Transilvania” Domeniile care fac obiectul centrului de cercetare sunt sănătatea, farmacia, nanotehnologia şi ştiintele vieţii.

Dacă universităţile de stat au salutat proiectul înfiinţării centrului de excelenţă în cercetare la Târgu-Mureş, reprezentanţii universităţilor private şi-au exprimat rezerve privind finalitatea acestui proiect. Este şi cazul Universităţii “Dimitrie Cantemir” rectorul acesteia, Alexandru Bogdan Murgu, crede că este puţin probabil ca acest centru să îşi găsească o finalitate. „Cred că va fi un fel de Dracula Parc, chiar credeţi că IBM-ul vine şi aduce bani aici? A compara Târgu-Mureşul cu Parisul mi se pare o chestie puţin excentrică. Americanul este un om care lucrează într-o economie de piaţă, el nu vine să dea bani că suntem noi frumoşi şi deştepţi. El vine să câştige bani. De unde să câştige, ce oferă Târgu Mureşul? Ce a oferit cercetarea românească în ultimii 50 de ani? Nimic. Care e cercetarea românească, sunt doar nişte bucăţi de hârtie. Vor umbla unii şi alţii şi vor mai fi injectaţi nişte bani din buget, prin acest proiect. Personal sunt sceptic că va fi ceva”, a precizat Alexandru Bogdan Murgu, rectorul Universităţii „Dimitrie Cantemir.

Rectorul Universităţii “Dimitrie Cantemir” a opinat şi faţă de alte aspecte economico sociale, el exprimându-şi nemulţumirea faţă de raportul dintre bugetari şi salariaţi. “Se pune un semn de ega

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 2 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 5 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°