Gheorghe Sămărghiţan, şeful Serviciului de Expertiză Legală din cadrul Casei de Pensii Mureş, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Mureş, el fiind acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită în formă continuată. El a fost prins, ieri, în flagrant în timp ce primea de la două persoane suma totală de 1.000 lei, pentru a emite două decizii de pensionare pe caz de boală. Din câte se pare, Sămărghiţan, alături de alte persoane sau prin intermediul acestora, a pretins sume de bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în legătură cu procedurile de examinare sau reexaminare referitoare la încadrarea sau menţinerea gradului de invaliditate a unor persoane îndreptăţite să primească pensia aferentă încadrării în aceste grade de invaliditate.
Avocat trimis în judecată de DNA
Procurorii DNA Târgu-Mureş au dispus trimiterea în judecată a lui Gavril Huza, avocat în cadrul Baroului Mureş, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Acesta ar fi pretins 2.000 de lei pentru a interveni pe lângă un procuror, în sensul de a propune arestarea unui acuzat şi nici sechestru pe averea acestuia. Potrivit rechizitoriului, în 26 martie, Huza a pretins suma de 2.000 de lei unei persoane, lăsând să se creadă că ar avea trecere pe lângă un procuror mureşean, în schimbul libertăţii şi a restituirii unui autoturism aflat sub sechestru.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: