Agenţiile americane de informaţii analizează un jurnal găsit la reşedinţa în care a fost ucis liderul reţelei Al-Qaida, Osama ben Laden şi care conţine note scrise de mâna acestuia, pe tema operaţiunilor teroriste din următoarea perioadă. Anunţul este făcut de presa americană, care citează oficiali americani anonimi. Aceleaşi surse vorbesc despre posibilul urmaş al lui Osama ben Laden, un fost luptător de comando pakistanez.
Conform oficialilor americani, Osama ben Laden nota în jurnalul său că principalul obiectiv al reţelei teroriste Al-Qaida este să determine SUA să se retragă din Orientul Mijlociu. "Pentru asta însă este nevoie de mii de morţi în rândul americanilor", scria ben Laden, care plănuia să atace din nou SUA la date precise: de Ziua Independenţei, de Crăciun sau odată cu împlinirea a zece ani de la atacurile din 11 septembrie asupra turnurilor gemene ale World Trade Center.
Fostul lider terorist mai scria în jurnalul său că şi alte oraşe americane, cum ar fi Los Angeles ar trebui luate drept ţintă, nu numai New York. Planurile lui ben Laden includeau comploturile din Europa de anul trecut, când călătorii şi ambasadele au fost în alertă, potrivit oficialilor americani anonimi, citaţi de presa de peste Ocean.
Urmaşul lui Osama ben Laden
Jurnaliştii americani scriu totodată despre despre posibilul urmaş al lui Osama ben Laden. Citând un oficial american, CNN dezvăluie ca Ilyas Kashmiri, un fost luptător de comando pakistanez, ar fi posibilul succesor al lui ben Laden. Acesta ar fi plănuit atentate în Europa în stilul celor din Bombay, din 2008.
Kashmiri a fost ţinta atacurilor CIA cu avioane fără pilot, în Pakistan, iar procurorii federali spun că este implicat şi într-un dosar de terorism în Chicago.
Fost membru al armatei pakistaneze, Ilyas Kashmiri a servit Grupul Serviciilor Speciale şi a partic