Cum au venit, aşa au şi plecat. La grămadă. I-au arestat cu surle şi trâmbiţe şi i-au adus cu elicopterele la Bucureşti. I-au eliberat în strigătele de bucurie ale celor apropiaţi şi au plecat la vilele lor de bugetari în limuzine de lux. Dacă nu v-aţi dat seama, este vorba despre vameşii şi poliţiştii de frontieră săltaţi de DNA acum două - trei luni. 172 au fost arestaţi, doar 31 au mai rămas în arest, restul de 141 sunt liberi.
Zilele acestea, se mai judecă nişte cereri de eliberare şi sunt şanse mari ca şi ultimul lot să se întoarcă acasă. Dar nici la puşcărie nu a fost aşa de rău, cel puţin pentru unii dintre ei. Am în minte imaginea eliberării, în noapte, a celor de la Stamora Moraviţa. "Ca într-o vacanţă", "ca într-o excursie" - au răspuns, râzând, ziariştilor care i-au întrebat cum a fost la închisoare.
Au ieşit pe rând, unul după altul, fiecare cu cel puţin două genţi imense de voiaj, de parcă chiar ar fi venit din vacanţă. Strada unde erau parcate maşinile care îi aşteptau era neluminată, dar lipsa becurilor era înlocuită cu brio de reflexele şi sclipirile caroseriilor de Audi, Mercedes, BMW.
În momentul reţinerii celui de al doilea lot de vameşi, cei de la arestul IGPR intraseră deja în panică. Au început să transfere arestaţii pe unde au putut, ca să facă loc pentru vameşi şi poliţiştii de frontieră. Zarvă mare şi la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-au făcut complete şi ture de noapte, pentru că se aşteptau ca DNA-ul să vină oricând cu propunerile de arestare.
Privind retrospectiv, toată povestea mi se pare acum o furtună într-un pahar cu apă. Mult zgomot pentru nimic. Nu voi vorbi nici despre justiţia cu două viteze şi nici despre cea cu două măsuri. Şi aceasta pentru că, şi mai grav, începem să avem două justiţii paralele: parchetul şi instanţele de judecată. Sigur, parchetul este cel care doar anchetează, propune arestarea şi a
