Astăzi, primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a convocat o şedinţă de îndată pentru a schimba atât data referendumului, pentru 26 iunie, cât şi numărul şi formularea întrebărilor de pe buletinele de vot.
Consilierii PDL au cerut amânarea şedinţei pentru miercurea viitoare, când se vor termina consultările cu societatea civilă.
După ce aproape toată săptămâna liderii grupurilor politice din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) au discutat împreună cu primarul general asupra formulării întrebărilor din buletinele de vot, ieri au constatat că nu au ajuns la nicio concluzie. Astfel, primarul general Sorin Oprescu a anunţat ieri, după încă o rundă de discuţii, că va convoca pentru astăzi o şedinţă de îndată pentru a valida data de 26 iunie, ca dată a referendumului în loc de cea de 19 iunie care ar fi afectat modul de desfăşurare al bacalaureatului. Asupra acestui punct, partidele au căzut de acord.
Oprescu vrea trei întrebări
Tot astăzi, de ora 15.00 ar urma să se discute şi modificarea celor şapte întrebări aprobate în şedinţa din 13 aprilie şi care au fost contestate atât de societatea civilă, de specialişti şi politicieni. Chiar şi cei care le-au propus, liderii PDL au căzut de acord că trebuie modificate.
Asupra formulei însă, se poartă încă discuţii. „Eu m-am gândit la trei întrebări pe care le voi propune şi acestea sunt: Sunteţi de acord cu desfiinţarea consiliilor locale de sector?, Sunteţi de acord ca primarii sectoarelor să fie aleşi de CGMB, în locul cetăţenilor Capitalei? Sunteţi de acord cu alegerea consilierilor general prin vot uninominal, după modelul alegerii parlamentarilor? În şedinţă, fiecare grup poate veni cu amendamente, însă menţionez că numărul întrebărilor supus votului cetăţenilor poate modifica substanţial suma care se va cheltui”, a declarat Oprescu. Mâine se va propune alocarea a 10