Inflaţia din aprilie 2011 a ajuns la cel mai înalt nivel după iulie 2008 – 8,34% –, însă guvernatorul BNR, Mu­gur Isărescu, susţine că majorarea pre­ţurilor nu are legătură cu un exces de bani în circulaţie, ci cu o proble­mă de statistică rămasă nerezolvată. Cu alte cuvinte, nu tentaţia politicienilor de a recurge la măsuri monetare care să aducă rezolvări temporare pe seama afectării perspectivelor economice pe termen lung reprezintă problema, ci ponderea ridicată a alimentelor în coşul de consum, incredi­bil de mare în comparaţie cu ţări precum Cehia sau Polonia.

În coşul de consum armonizat, cel la care face referire guvernatorul BNR, alimentele (împreună cu bău­tu­rile nealcoolice) ocupă o pondere de 35,45%. Procentaj mult peste cel din Slovenia (16,91%), Slovacia (18,56%), Cehia (17,39%), Ungaria (20,79%), Polonia (21,45%), Estonia (23,29%), Letonia (24,56%) sau Lituania (25,95%). Şi dublu faţă de media UE: 15,63%.

E clar ce s-ar întâmpla dacă sala­rii­le ar fi de 500-600 de euro, ca în Cehia, şi nu de 300 de euro ca la noi: măr­furile alimentare ar reprezenta 17,5% din coş, nu 35%. Cu alte cu­vinte, preţul alimentelor din coşul de consum este de circa 100 de euro lu­nar în ambele ţări, iar discrepanţa vi­ne din diferenţa de venituri. Dar aici apare o întrebare: putem majora sa­la­riile peste noapte la 500-600 de eu­ro, fără să ţinem seama de câştigurile de productivitate? Pe termen foarte scurt, în general în preajma alegerilor, se poate. Premierul Tăriceanu cerea, de pildă, în 2008, Ministerului Eco­nomiei şi Finanţelor să stabilească un set de măsuri prin care România să ajungă la un nivel de dezvoltare economică similar cu cel al Cehiei şi Slovaciei şi la un nivel al salariului mediu de 500 de euro.

Ca să fim mai expliciţi, deşi ro­mânii încasează lefuri de 300 de euro lu­nar, atunci când vine vorba de pre­ţuri se vede că ele nu sunt dep