- Editorial - nr. 781 / 12 Mai, 2011 Atunci, in ianuarie 2007, la intrarea in UE, Comisia Europeana ne-a "cinstit”, in perspectiva, cu o suma uriasa am putea spune, de 19,2 miliarde de euro, esalonata pana in 2013, cu care sa ne facem treburile, pentru a ne pune tara la punct si pentru a elimina unele dezechilibre structurale pe care le avem de atata vreme. Bucurie mare la acea vreme pentru ca un asemenea dar nu se prea primeste, si, cu ce ar mai fi potolit guvernele noastre, multe lucruri s-ar fi pus la punct in domeniile autostrazilor, modernizarii unor artere de circulatie, extinderii canalizarii urbane si rurale, retelelor electrice, de apa si gaze etc. Ne aducem aminte ca prin anii ’70 ai secolului trecut, cu un imprumut de 4 miliarde de dolari de la FMI, Ceausescu a pus la punct sistemele energetic si de irigatie ale tarii care au permis in anii urmatori un avant nemaicunoscut al economiei. Dar sa primesti de 4-5 ori mai multi bani, si inca pe gratis, este intr-adevar un mare noroc. Entuziasmul celor de la guvernare si din cercurile apropiate a scazut brusc, din momentul in care s-a aflat, pe viu, ca banii acestia nu vin in tara nici cu diplomatul si nici cu sacul, ci trebuie, totusi, munciti, putand fi accesati prin finantari de proiecte de dezvoltare pe domenii si cu o urmarire sigura a utilizarii lor. La aceste examene romanii au cam esuat. Au incercat ei o interpretare autohtona a mesajului european, promitand una si facand alta (vezi cazul de inceput al ministrului Intergrarii, Puwak, si cel mai recent al ministrului Muncii, Botis) dar n-a tinut. Si in aceste cazuri, ca si in altele, devierile au fost descoperite. Ca urmare a acestor exigente, adica a urmaririi prea consecvente a drumului banilor, fondurile europene, desi cu titlu gratuit, au inceput sa devina tot mai neatractive pentru autoritatile romane, ajungandu-se ca, din cauza restrictiilor in fra