Conducerea Inspectoratului de Poliție (IPJ) Vaslui a dat dovadă de toleranță maximă în cazul agenților care au poftit la fetele puse la dispoziție de fostul polițist Alin Patrichi.
În dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru proxenetism, procurorii au stabilit că cele trei fete obligate de Patrichi să se prostitueze i-au avut printre clienți și pe Grigore Avram, ofițer în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, și pe agenții de poliție Ionuț Birda și George Damian. Cum primul a preferat să demisioneze din Poliție, comisia de disciplină constituită la nivelul IPJ i-a anchetat doar pe Birda și Damian, pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu minore. Ancheta, care a durat mai bine de o lună, le-a adus celor doi agenți sancțiunile minime prevăzute în statutul polițistului.
Au scăpat pentru că erau în afara serviciului
Una din victimele polițistului proxenet este gravidă
„Cei doi polițiști au avut abateri disciplinare, iar unul a fost sancționat cu mustrare scrisă, pentru comportare necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, iar celălat cu atenționare pentru că nu a avut o conduit corectă și a adus atingere prestigiului funcției pe care o are cât și instituției din care face parte", a precizat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Agentul petrecăreţ a fost dat afară din Poliţie
Dezmăţ în uniformă
Ea a adăugat că aceștia s-au apărat în fața comisiei de disciplină afirmând că le-au vizitat pe fete în afara orelor de program și nici nu știau că ele sunt minore. „Dacă se dovedea că aceștia au întreținut relații sexuale cu acele fete în timp ce se aflau la serviciu, probabil și sancțiunile erau mai dure", a încheiat Mihalea Ștraub.