Antrenorul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat, miercuri, că bucuria pentru câştigarea celui de-al treilea titlu consecutiv în Spania este imensă, formaţia sa putând pregăti, acum, "cel mai frumos meci al anului", finala Ligii Campionilor cu Manchester United.
"Bucuria este foarte mare, imensă din cauza dificultăţilor. Trebuie să sărbătorim titlul şi să-l savurăm, vineri, alături de toţi oamenii din Barcelona. Acum avem timp pentru a pregăti cel mai frumos meci al anului, care este finala Ligii Campionilor", a declarat Guardiola în conferinţa de presă de după meciul Levante, terminat la egalitate, scor 1-1, în deplasare, în etapa a XXXVI-a a Primerei Division.
Formaţia FC Barcelona a câştigat campionatul Spaniei pentru a treia oară consecutiv şi pentru a 21-a oară în istoria sa, în urma remizei de miercuri seară, din deplasare, scor 1-1, cu Levante, în etapa a XXXVI-a a Primerei Division.
Cu două etape înainte de final, FC Barcelona are 92 de puncte, cu şase mai multe faţă de următoarea clasată, Real Madrid, şi, deşi matematic poate fi ajunsă, catalanii au avantajul meciurilor directe, 5-0 la Barcelona şi 1-1 la Madrid.