Mai este un an pânǎ la urmǎtoarele alegeri. Legea electoralǎ, în forma actualǎ, s-a dovedit a fi un eşec. Este clar cǎ nu mai trebuie utilizatǎ la urmǎtoarea consultare a electoratului. Pentru a putea ajunge la o formǎ acceptabilǎ, ar fi necesarǎ o largǎ consultare, nu doar a partidelor care vor încerca sǎ-şi impunǎ, fiecare, varianta convenabilǎ, ci şi a societǎţii civile, care ar trebui sǎ fie principalul beneficiar. O asemenea dezbatere ar trebui sǎ se desfǎşoare în douǎ etape: mai întâi un acord asupra principiilor (majoritar în unul sau douǎ tururi, proporţional cu listǎ blocatǎ sau deschisǎ, mixt, paralel etc.), apoi sǎ se treacǎ la stabilirea detaliilor în spatele cǎrora se ascunde diavolul, adicǎ posibilitǎţile de fraudare.
Guvernul a anunţat cǎ pregǎteşte un proiect, fǎrǎ însǎ ca pânǎ acum sǎ-i fi anunţat mǎcar principiile de bazǎ. Dat fiind timpul scurt rǎmas, în raport cu complexitatea unei asemenea legi, mǎ tem cǎ pânǎ la urmǎ se va invoca urgenţa adoptǎrii şi se va recurge la deja obişnuita forţare a principiilor democraţiei, respectiv asumarea rǎspunderii. Asta dacǎ nu cumva se va invoca nefinalizarea legii electorale pentru amânarea alegerilor pânǎ la limita constituţionalǎ.
Între timp, un grup de deputaţi şi senatori PDL (se pare, reprezentând aripa Blaga a partidului) au propus introducerea votului prin corespondenţǎ pentru cetǎţenii cu domiciliul în strǎinǎtate. Proiectul a trecut deja de Camera superioarǎ, dupǎ ce primise aviz negativ în comisia de specialitate, prin procedura curat murdarǎ a aprobǎrii tacite - altǎ excepţie care pare a fi devenit regulǎ în Parlamentul nostru.
Ideea de la care se porneşte este aceea cǎ dreptul constituţional al tuturor cetăţenilor de a-şi exercita votul este îngrǎdit de sacrificiile de bani şi de timp pe care le presupune mersul la vot, în consulate aflate uneori la distanţǎ
