Fostul internaţional a comentat eventuala finală dintre Steaua şi Dinamo din Cupa României.
"Toţi antrenorii români vor să facă performanţă, dar nu ştiu cum să discute cu jucătorii.La Steaua şi la Dinamo se vor rezultate imediat. Asta e marea problemă. Nu poţi să faci o echipă în şase luni, un an.Ştiţi de ce a luat Urziceniul campionatul? Pentru că a fost linişte, jucătorii au fost plătiţi la timp. Atâta timp cât există restanţe de 3-4 luni, scandal, nu se poate...", a spus Dănuţ Lupu la Sport.ro.
Steaua Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României-Timişoreana, pentru a 21-a oară în istorie, după 12 ani, în urma remizei, scor 1-1, de miercuri, din deplasare, cu echipa FC Braşov, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Pentru FC Braşov a marcat Ilyeş '41, din penalti, în timp ce golul formaţiei Steaua a fost reuşit de Nicolae Dică '86.
În tur, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 0-0, Steaua calificându-se în finală datorită golului marcat în deplasare.