Organizarea unei dezbateri la ONU pe tema Siriei se dovedeşte mai dificilă decât credeau occidentalii, iar sancţiunile decretate de Uniunea Europeană împotriva regimului de la Damasc sunt pur simbolice. Iată două concluzii ale analiştilor Agenţiei France Presse, care pun în lumină prudenţa comunităţii internaţionale în faţa situaţiei din Siria.

Siria şi Libia sunt două realităţi diferite, iată ce se spune de fapt în culisele diplomaţiei, dar şi în presă. Ministrul italian de Externe, Franco Frattini, îi acorda miercuri lui Muammar Gaddafi un răgaz de încă două săptămâni, pentru a negocia cu comunitatea internaţională condiţiile plecării sale în exil.

Lui Bashar al-Assad, însă, demnitarul italian îi mai acordă o marjă de manevră, pentru a opera deschiderea necesară în direcţia reformelor.

Parisul şi Londra, precum şi celelalte capitale occidentale care doreau o dezbatere pe tema Siriei la ONU constată cât de puternic este sprijinit Bashar al-Assad de Moscova. "Nici nu se pune problema unei astfel de dezbateri", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care mai consideră că Opoziţia din Siria nu a fost una paşnică, de unde sugestia că regimul de la Damasc n-ar trebui blamat întrucât încearcă să restabilească ordinea.

La Damasc, discursul oficialilor este şi el de două tipuri. Pe de o parte, regimul anunţă noi reforme, printre altele pregătirea, în viitoarele două săptămâni, a unei noi legi electorale, conforme "criteriilor internaţionale". Pe de altă parte, un apropiat al preşedintelui Bashar al-Assad avertizeză însă în paginile New York Times că regimul de la Damasc se va bate până la capăt, dacă Opoziţia continuă să recurgă la arme şi atacuri.

Că situatia din Siria este diferită faţă de cea din Libia nu mai încape îndoială. Mai rămâne întrebarea dacă un regim totalitar precum cel sirian poate conţine în genele sale cea