Patronul Stelei, Gigi Becali, s-a bătut din nou cu pumnul în piept după un rezultat util, dar îndoielnic, al echipei sale. Aseară, la Braşov, formaţia \"roş-albastră\" a smuls, în minutul 86, prin golul lui Nicolae Dică o remiză în meciul cu \"stegarii\". Partida s-a încheiat cu scoul de 1-1, şi Steaua s-a calificat în finala Cupei României, după ce în tur, la Bucureşti, cele două formaţii terminaseră meciul tot nedecis, scor 0-0. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ
Cu toate că a trimis-o pe Steaua în finală, Nicolae Dică are şanse mici de a rămâne în Ghencea şi după finalul sezonului. Patronul Stelei nu îl mai are la suflet pe jucător şi l-a criticat din nou, după partida de aseară.
"Cu golul ăsta, Dică s-a spovedit. A făcut şi el ceva. A meritat banii pe care i-a luat în aceste câteva luni. Să-i dea Dumnezeu sănătate!", a spus Gigi Becali, adăugând: "Să-l păstrez din vară? Păi, ce, acum dacă a dat golul ăsta o să rămână? Nu, tată, la Steaua vor veni jucători de mare valoare din vară!"
"Va fi o zi fericită atunci când o vom bate pe Dinamo în finală şi vom câştiga Cupa. Am controlat tot meciul. Am stat numai la ei în careu, am avut bară. Nu sunt eu chiar atât de nenorocit încât să mă pedepsească Dumnezeu în halul ăsta", a declarat Gigi Becali, după un meci echilibrat, în care ambele echipe au avut şanse de a se impune. În finală, care se va juca tot la Braşov, Steaua îşi va întâlni, cel mai probabil, rivala de moarte. Dinamo are de îndeplinit în această seară doar o formalitate, având de apărat în Ştefan cel Mare, în faţa Gloriei, un avantaj de două goluri, luat în meciul tur, de la Bistriţa.
"Sunt foarte dezamăgit. Fotbalul este nedrept, din păcate. Am făcut două egaluri şi nu am reuşit să mergem mai departe. o să fie dureros pentru noi să vedem finala Dinamo - Steaua aici, la Braşov", a declarat şi Robert Ilyes, căpitanul gazdelor şi autorul golului b