Dintr-un articol de pe Hotnews aflăm că în parcurile din Bucureşti vor fi amplasate noi chioşcuri pentru vînzarea a diverse produse. În mod complet previzibil, designul lor e inspirat din începutul de secol XX, ca să fie reprezentativ, susţine Administraţia Parcurilor, pentru perioada în care au fost amenajate parcurile. De ce oare nu s-au inspirat din designul de acum 20 de milioane de ani, cînd a fost amenajat relieful parcurilor?

E o mare criză de imaginaţie, iar cînd se pun probleme identitare, oamenii se aruncă automat în interbelic sau antebelic. Chioşcuri de ziare, felinare, ceasurile “de aur” deja amplasate în parcuri, totul e retro. Şi, bineînţeles, cam toate nişte orori, copii fuşerite de un prost gust total. Fierul forjat din diverse amenajări urbanistice e interbelic, reforma ortografică a imbecilei Academii Române din 1993 era antebelică, cele mai mari vedete în materie de idei au rămas, din păcate, agitaţii membri ai “generaţiei de aur” interbelice şi mediocrii lor moşternitori. O mie de cărţi celebrează la instinct “micul Paris”, un milion de bloguri ne arată poze de atunci. Parcă sîntem într-o perpetuă călătorie horror în timp.

Nu este o recuperare a trecutului prin încorporarea lui în prezent, ceea ce poate fi un lucru vital şi minunat, ci o refugiere disperată în trecut din lipsă de imaginaţie. Şi, întîmplător, chioşcurile sînt un bun barometru al imaginarului cultural, pentru că sînt mobile şi ieftine. Sînt şi nu sînt construcţii, şi tocmai de aia scapă reglementării (încerc să sper că monstruozităţile urbanistice pe care le vedem prin Bucureşti nu sînt autorizate). Chiar directorul adjunct al administraţiei parcurilor a declarat, de altfel, că nu ştia că trebuie să ceară avizul Comisiei de Urbanism. Dacă el nu ştia, putem presupune liniştiţi că nici florarii nu ştiu.

Pe chioşcuri vedem, deci, sursele mari ale imaginarului nostr