Turneul Naţional Stradivarius – "Paganini, înger sau demon?” a dat naştere unui fenomen destul de rar întâlnit în România: turismul cultural. Astfel, la concertele susţinut de Alexandru Tomescu la Bacău, Oneşti sau Focşani au venit spectatori din Brăila, Galaţi, Tecuci sau Piatra Neamţ. Astfel, primele cinci concerte ale Turneului Naţional Stradivarius s-au bucurat de un succes fără precedent. La Iaşi, Oneşti, Focşani, Bacău, biletele pentru spectacol au fost epuizate cu zile întregi înaintea concertului, de mai multe ori fiind amplasate scaune suplimentare pe scenă. Ecranul de mari dimensiuni pe care pot fi urmărite cele 24 de videoproiecţii care acompaniază Capriciile de Paganini a fost adesea înconjurat de zeci de spectatori, care au avut astfel experienţa de a se afla în timpul concertului la doar câţiva paşi distanţă de artist, chiar pe scenă.
Turneul Naţional Stradivarius continuă până la sfârşitul lunii mai în următoarele oraşe: Piteşti (12 mai), Craiova (14 mai), Timişoara (16 mai), Bucureşti (19 mai), Cluj- Napoca (21 mai), Sibiu (23 mai), Mediaş (25 mai), Dumbrăveni (26 mai), Târgu Mureş (27 mai) şi Baia Mare (29 mai). La concertele din Oneşti, Mediaş, Dumbrăveni, Târgu Mureş şi Baia Mare intrarea este liberă.
Turneul Naţional Stradivarius – "Paganini, înger sau demon?” a dat naştere unui fenomen destul de rar întâlnit în România: turismul cultural. Astfel, la concertele susţinut de Alexandru Tomescu la Bacău, Oneşti sau Focşani au venit spectatori din Brăila, Galaţi, Tecuci sau Piatra Neamţ. Astfel, primele cinci concerte ale Turneului Naţional Stradivarius s-au bucurat de un succes fără precedent. La Iaşi, Oneşti, Focşani, Bacău, biletele pentru spectacol au fost epuizate cu zile întregi înaintea concertului, de mai multe ori fiind amplasate scaune suplimentare pe scenă. Ecranul de mari dimensiuni pe care pot fi urmărite cele 24 de videopro