Nicolae Dică a salvat-o pe Steaua, care a jucat la fel de rău ca şi pînă la venirea lui Olăroiu
Olăroiu este elegant. Atît de elegant, atît de pus la trei ace, încît nu s-a aşezat pe banca Stelei, ci doar la oficială, lîngă patron. Nu-i lipseşte hands-free-ul, accesoriu absolut necesar comunicării cu Caramarin, omul plantat pe bancă. Filmarea PRO TV-ului e de 4 stele, stadionul de două. Lumea a venit la stadion cu mic, cu mare, iar dintr-un uriaş panou publicitar selecţionerul continuă să îndemne la cumpărarea unor apartamente. Tot de 4 stele pretinde reclama. Braşovenii vor finala şi, spre deosebire de bucureşteni, nu au nimic de salvat. Asta presupunînd că Steaua ar salva sezonul cu o finală de Cupă. Pocnesc petarde şi ard fumigene, dar nimeni nu se întreabă cine şi în ce fulare le-a adus, ca la derbyul Steaua- Dinamo.
Chipciu, primul avertisment
Steaua începe cu o posesie superioară, lucru care în cazul roş-albaştrilor nu a însemnat mare lucru, cel puţin în meciurile de campionat. Dică şi Compania atacă metodic, ştiind că pe linia de fund Geraldo şi Gardoş flancaţi de Emeghara şi Latovlevici asigură liniştea porţii lui Tătăruşanu. Monitorizat sau nu de Fiorentina, Tănase e foarte activ şi încearcă să-l ajute pe Bilaşco. Dincolo, Chipciu în dreapta şi Viveiros în stînga vor să exploateze lipsa de viteză a stoperilor echipei pregătite totuşi de Olăroiu. La mijloc, greul cade tot pe Ilyeş, omul care demonstrează că alde Giggs sau Inzaghi pot face prozeliţi şi pe plaiurile noastre. Conceicao e şi el la costum, dar asta nu-l împiedică să iasă nervos la marginea terenului, pentru a cere concentrare băieţilor lui. Steaua se apără sigur, patent Oli, dar cei care creează pericol real sînt braşovenii. Întîi prin Chipciu (26), apoi prin Cristescu (28).
Brandan, mîna Diavolului?
A trecut prima jumătate de oră a meciului şi Bila
