Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliera lui Boc, noul consul al României la Barcelona

Publicat in Romania Libera, joi 12 mai 2011 · ·

Consilierul de stat în cadrul Guvernului Cynthia Carmen Curt a fost numită de către primul-ministru Emil Boc consul general al României la Barcelona în locul lui Radu Ionescu, al cărui mandat de patru ani a expirat, informează NewsIn.

Înainte de a fi cooptată în echipa de consilieri ai lui Emil Boc, Cynthia Curt a lucrat ca asistent universitar în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii Babeş-Bolyay din Cluj. În perioada decembrie 2005-martie 2008, a fost subprefect de Cluj, iar din ianuarie 2009 este consilier de stat în cadrul Executivului. La sfârşitul anului 2010, a fost numită fiind numită preşedinte al Consiliului Naţional de Integritate.

Curt a absolvit dreptul la Cluj, tot în acest domeniu obţinându-şi şi masteratul. În 2007 a obţinut doctoratul în ştiinţe politice, specializarea relaţii internaţionale cu o teză de doctorat despre bicameralismul românesc.

Pe lângă Curt, a mai fost numit Gheorghe Nicolae Pahonea în funcţia de consul general la Sankt Petersburg, Rusia, iar Ion Bistreanu a fost rechemat din funcţie. "Tot astăzi, Guvernul l-a numit în funcţia de consul general, şef al Consulatului General al României la Vârşeţ, Republica Serbia pe Alexandru Mureşan şi l-a rechemat din aceeaşi funcţie pe Adrian Nicola", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Consilierul de stat în cadrul Guvernului Cynthia Carmen Curt a fost numită de către primul-ministru Emil Boc consul general al României la Barcelona în locul lui Radu Ionescu, al cărui mandat de patru ani a expirat, informează NewsIn.

Înainte de a fi cooptată în echipa de consilieri ai lui Emil Boc, Cynthia Curt a lucrat ca asistent universitar în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii Babeş-Bolyay din Cluj. În perioada decembrie 2005-martie 2008, a fost subprefect de Cluj, iar din ianuarie 2009 este cons

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 58 minute
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

Naţionala României U19, învinsă de campioana en-titre Spania, scor 3-1, la Campionatul European

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României a fost învinsă de campioana en-titre Spania, luni seară, la Voluntari, în runda secundă a fazei grupelor de la UEFA EURO U19 2025. În urma acestei victorii, spaniolii s-au califica

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 3 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 54 minute
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 4 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 11 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Danemarca îşi întăreşte supravegherea în Marea Nordului şi în Marea Baltică cu două drone maritime autonome

Adevarul acum 2 ore
Danemarca a testat luni două drone maritime autonome în Marea Baltică și în Marea Nordului, întârindu-şi supravegherea în zonă, după incidentele legate de distrugerea unor cabluri subacvatice de telecomunicaţii.

VIDEO Momentul în care Israelul „atacă televiziunea de stat iraniană”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Canalul de știri israelian i24 a publicat o înregistrare video care pare să arate momentul în care loviturile aeriene lovesc televiziunea de stat iraniană IRIB, în timpul unei transmisii în direct, s

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

15°/29°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/29°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

23°
lun.

14°/32°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°