Stau de un sfert de oră la o terasă pustie, şi citesc. Pereţii sunt vopsiţi în trandafiriu pe dinafară şi verde pe dinăuntru, mesele din lemn vechi, lustruit de timp, acoperiş de tablă. Sursa: LIANA OPREASursa: LIANA OPREA

1 /.

Aspect modest, cârciumarul stă la taclale cu un prieten într-un colţ. Turiştii vin, se opresc în prag, bagă nasul un centimetru spre înăuntru, cu frică parcă, scrutează tejgheaua din spate, unde se pregăteşte mâncarea, se privesc întrebător şi pleacă. În aşteptarea restului la bere, fac un experiment. La următorii vizitatori mă orientez cu faţa spre intrare şi zâmbesc. Îi salut şi le spun că mâncarea e bună. Ei îşi ies din crispare, fac un pas timid înainte, apoi încă unul, şi-şi comandă o porţie măreaţă de peşte. Vin alţii, şi cei deja prezenţi îi încurajează să intre, convingându-i că mâncarea e excelentă. Şi alţii, şi altii, şi alţii. Cârciuma e plină şi mă duc să citesc pe plajă, cu concluzia că neîncrederea e acelaşi lucru cu credulitatea.

În calculatorul obosit de ani şi de căldură de la hostal mă aşteaptă un mail cu o surpriză plăcută. Richard, americanul pe care îl întâlnisem cu doi ani înainte în Ecuador, la Cuenca, e 45 de minute de mers pe şosea, în Rivas.

"După debriefing, a trebuit să învăţ să merg din nou"

Richard e introvertiti, foarte prudent în a-şi alege colocutorii. Caută parcă mereu să nu deranjeze, şi curând îţi dai seama că aparenta lui dispoziţie filosofică e mai degrabă o împăcare senină cu lumea. De statură medie, astenic, suplu, părând mult mai tânăr decât cei 67 de ani ai lui, dă impresia că ţine să treacă neobservat, ca să poată fi el cel care observă.

Povestea spune că, în faţa unei comisiii de evaluare psihologică de acum mulţi ani, trebuise să răspundă la întrebarea: "ce ai face dacă ţi s-ar ordona să tragi populaţia vietnameză?". Răspunsul lui a fost