Întinsă peste vremuri şi ţări, istoria multimilenară a rachetei a inclus şi spaţiul românesc. Mai mult decât atât, de pe meleagurile noastre provine o perfecţionare care a transformat străvechea "fuzee" în actualul vehicul cosmic.
14mai 1981. Ceasurile de la Bucureşti arătau ora 20 16’38’’. Precizia matematică a consemnării corespunde unui eveniment excepţional: de pe Platforma nr. 17 a cosmodromului Baikonur, astronava Soiuz – 40 pornea într-o nouă misiune cosmică internaţională.
Plasată la câteva zeci de metri înălţime, în vârful rachetei purtătoare, capsula spaţială avea la bord un echipaj compus din doi oameni. Unul dintre ei era colonelul rus Leonid Ivanovici Popov, un veritabil "lup spaţial" care avea deja la activ un record absolut: 185 de zile şi nopţi în spaţiul cosmic. Cel de-al doilea era locotenentul major inginer Dumitru Prunariu, care în acea seară pornea în aventura vieţii sale. Dar şi a noastră: el este primul şi, până acum, singurul astronaut român.
Marcate de tensiunea specifică oricărei lansări cosmice, secundele treceau rapid: vocea cu inflexiuni metalice a operatorului care cronometra lansarea a pornit numărătoarea inversă, de la zece la zero.
După comanda "Start", rampa de lansare a fost învăluită brusc într-un zid compact de fum şi vapori, iar flăcările ajutajelor au erupt într-un urlet nelumesc. Propulsat de forţe imense, colosul metalic a început să se înfigă în slava cerului ca o săgeată a zeilor, lansată dintr-un arc uriaş.
Cu siguranţă că, ocupat cu efectuarea manevrelor obligatorii, învăţate în mii de ore de antrenamente, Prunariu nu s-a gândit că în acele clipe astrale intră în legătură atât cu istoria rachetelor, cât şi cu o invenţie iscată din mintea lui Conrad Haas, un rachetist medieval care a trăit, cândva, pe teritoriul actual al României.
@N
