La Galaţi, o victorie cu Timişoara i-ar bucura nu doar pejucătorii lui Dorinel Munteanu, ci şi pe miile de muncitori de laSidex. Oameni simpli, cu griji mai multe decât banii din portofel,"oţelarii" se regăsesc mai mult ca oricând în echipa pe care osprijină de-o viaţă.
Oţelul este şi o parte importantă din viaţa muncitorilorcombinatului siderurgic. "Am crescut cu această echipă în suflet,dar acum sunt mai ataşat de ea ca niciodată. Cum să nu ţin cu ea,când e la un pas de titlu?", spune nea Mihail. Este ora 14:30 şiomenii ies din tură. Nea Mihail bate spre 60 de ani şi are figuraaspră, tipică truditorului de la forjă. "Fotbalul a fost pentru noisingura bucurie. Şi înainte de '89, şi după. Poate chiar mai multdupă '89, că acum grijile sunt mai mari. Nu am bani să merg latoate meciurile de acasă, dar la ăsta cu Timişoara aş merge. Să fiulângă băieţi când iau titlul".
Muncitorii vor biletela finală!
Oamenii păşesc grăbiţi printre stropii de ploaie. Sidexul esteun gigant, întins pe 1.500 de hectare, el însuşi fiind un mic oraş.În interior există şosele obişnuite, cu reguli de circulaţie exactca pe drumurile publice. Singura diferenţă faţă de ce e afară:înăuntru este o curăţenie lună. Combinatul mai produce acum doaroţel, prelucrat în tablă de diverse grosimi.
Grigore, aşa se prezintă, acceptă şi el o discuţie desprefotbal. "Am auzit că e nebunie cu biletele pentru meciul cuTimişoara. Sper ca noi, oamenii din combinat, să primim şi noicâteva. Nu ştiu dacă ajung şi la mine, dar aşa, de principiu. Nu eechipa noastră, a oţelarilor?", se întreabă el retoric. Despreechipa actuală crede că nu străluceşte, dar câştigă prin forţagrupului: "Am văzut ceva fotbal jucat aici. N-aş băga mâna în foccă e cea mai bună echipă pe care a avut-o Galaţiul în istorie. Astanu înseamnă că nu o voi susţine. Păcat că, dacă ia titlul, nu vajuca aici, la Galaţi. Noi, muncito
