În aprilie, la peste 20 de grade afară, duduiau caloriferele.
Şi acasă, şi la serviciu. În mai, la 6 grade dimineaţa, tăcuseră. Livrarea de căldură în funcţie de temperatura exterioară este tehnologie extremă în România.
Hi tech. E mai cald afară - indiferent că e aprilie, martie sau chiar februarie - dai mai puţină căldură. Se face frig - fie şi-n mai - bagi un pic de abur. Chiar dacă-l opriseşi anterior.
Imposibil. Peste puteri. Explodează instalaţiile dacă le suceşti aşa! Tot din zona cercetărilor secrete efectuate în buncăre subterane de către genii americane, ruseşti şi franco-britanico-burghezo-moşiereşti, face parte şi tehnologia de implantare urbană a bordurilor. S-au amplasat mult mai mulţi kilometri de borduri decât vom avea vreodată autostrăzi, dar nimeni nu pare să fi băgat de seamă un mic şi stupid detaliu: Bucureştiul (şi cred că e valabil şi în alte urbe) e un oraş prăfos pe uscat şi nămolos în varianta umedă din simplul motiv că bordurile care înconjoară spaţiile cu pământ se află la nivelul acestuia sau chiar sub. Bate vântul - mătură praful, frunzele, gunoaiele; plouă un pic - curge clisa. O implantare cu zece centimetri mai sus ar reduce mizeria cu 50% (ceilalţi 50% sunt ai noştri, cetăţenii, care aruncăm orice oriunde). Dar aşa ceva, cum spuneam, e mult peste nivelul local tehnico-ştiinţific şi chiar ştiinţifico-fantastic.
De la SF se revendică şi tehnologia comunicaţiilor între instituţiile statului. În mod normal, nicio instituţie (ba chiar nicio firmă privată) n-ar trebui să-mi ceară altceva - întru identificare şi varii formalităţi - decât CNP-ul, aşa cum în SUA se cere numărul asigurării sociale. Dar mi se cere să scriu cu mânuţa data naşterii (care e chiar în compunerea CNP!), adresa (care e „în spatele" CNP) şi alte asemenea informaţii redundante. Tehnologie extremă. Star Trek. Iar bancomatul, la sfârşitul opera
