Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teodor Baconschi: Din cauza coruptiei pe fonduri europene, exista riscul slabirii pozitiei Romaniei in negocierile pentru noul cadru financiar european

Publicat in HotNews, joi 12 mai 2011 ·

​In urma cu cativa ani, diplomatul Teodor Baconschi era unul dintre intelectualii romani respectati. Dar la un moment dat, a intrat in politica. A trecut aproape un an si jumatate de cand a fost numit ministru de Externe al Romaniei si, pana in prezent, nu a avut parte de un mandat facil. Uneori justificat, alteori nu, activitatea ministrului Baconschi a fost atacata din toate partile. Esecul Schengen i se poate imputa in aceeasi masura in care succesul scutului anti-racheta i s-ar putea datora. Intre cei doi poli se afla o mare de nuante si gesturi diplomatice, a caror eficienta ramane sa fie apreciata. Dar ca om politic, Teodor Baconschi are nevoie nu doar de respectul, ci si de votul oamenilor. Primul test de acest fel il va da la finalul acestei saptamani, la Conventia PD-L.

„Importanta norocului in politica este cruciala”, scria istoricul englez Paul Johnson. Cat de norocos a fost pana acum ministrul Baconschi, puteti afla din raspunsurile la intrebarile lui Vlad Mixich. Cat de norocos este politicianul Baconschi, vom vedea sambata.

INFORMATIA PE SCURT:

Un raport bun pe justitie este un argument de conjunctura deosebit de important pentru intrarea Romaniei in spatiul Schengen.Nu fac parte din actuala elita politica, sunt o figura noua. Conventia PD-L de la sfarsitul saptamanii va fi o rascruce. Incerc sa nu fiu un corp strain in acest partid.Vizita presedintelui Traian Basescu la Londra este stabilita pentru luna iunie. Sper ca presedintele Romaniei sa faca o vizita in a doua parte a anului si la Ankara. Exista o tensiune pe care nu are rost sa o negam, o frustrare a ministrilor de externe din cele 27 de state membre cu privire la echilibrul dintre politica externa comunitarizata si propria lor actiune externa. Ma ingrijoreaza ascensiunea europeana a partidelor radicale de dreapta.Nu suntem pentru o declarare unilaterala a statu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 55 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 14 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°