Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Tezaurul dacic furat de la Sarmisegetusa Regia expus în premieră naţională la Muzeul Unirii

Publicat in Adevarul, joi 12 mai 2011 ·

Tezaur dacic recuperat de autorităţile române la începutul lunii mai din Germania, va fi expus în premieră naţională la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, sâmbătă, 14 mai 2011, cu ocazia Nopţii Muzeelor.

Astfel, a 13-a brăţară dacică, alături de celelalte 12, perechea de scuturi din fier şi cele 229 monede antice din aur şi argint, vor îmbogăţi pentru o noapte colecţiile expoziţionale ale muzeului albaiulian.

Este pentru prima dată când publicul poate admira atât ultima brăţară dacică reîntoarsă în patrimoniul naţional, dar şi piese unice care aparţin culturii dacice. În această categorie se înscriu mai ales cele două umbo-uri de scut realizate din tablă de fier prin prelucrare în tehnica au repoussé, prin batere la cald, având fiecare o greutate de circa 1.5 kilograme fiecare. Spectaculoase sunt şi reprezentările de pe ele, pe unul dintre acestea fiind înfăţişat un zimbru, iar pe cealaltă un grifon, fiind vorba despre rarităţi din repertoriul armamentului dacic.

La fel de valoros este şi tezaurul monetar care va fi expus, format din 27 de piese din aur de tip Lysimachos sau Pseudo-Lysimachos, 39 din argint de tipul Koson “clasic” şi 163 din argint imitând tetradrahmele de tip Macedonia I.

Brăţară dacică şi monede din aur şi argint recuperate din Germania de procurori şi poliţişti

Artefactele au fost sustrase între anii 1998-2001, din situl arheologic Sarmisegetusa Regia, de echipe de braconaj arheologic. Pentru recuperarea lor statul român a plătit nu mai puţin de 300.000 euro, din care, 66.000 euro pentru cea de a 13-a brăţară dacică, care are o greutate de 933.4 grame. Pentru cele două scuturi au fost achitaţi 45.000 dolari, iar pentru tezaurul monetar 182.000 euro.

Prezentarea tezaurului dacic va fi făcută chiar de un dac, întruchipat de arheologul muzeului albaiulian George Bounegru, care va completa inedit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 3 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum o ora
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 2 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 7 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 11 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna din Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna, din etapa a treia a grupei Europa League. Partida se joacă pe Arena Națională joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Prețurile biletelor sunt următoarele: După meciul cu Bologna, FCSB va mai juca

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

VIDEO Donald Trump, avertisment dur pentru Hamas: „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”

HotNews acum o ora
Donald Trump a avertizat marți, în timpul întâlnirii cu președintele Argentinei, Javier Milei, că dacă Hamas nu își depune armele, atunci Statele Unite „vor face asta” în locul lor, conform NBC News. „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”, le-a

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

12°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/14°
Iasi
acum

mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°