Unii îi zic trecere în revistă, alţii tur de orizont, în sine i se zice şi bîrfă, dar nu este aşa ceva că doar avem în vedere doar fapte evidente. Este analiză exactă dar şi poveste, tocmai bune de citit. Să vedem, deci, ce s-a mai vîndut pe la recentele licitaţii, firul celor ţinute aseară, la Artmark, cu vechi maeştri români şi artă decorativă, urmînd să fie despicat ulterior ulterior în patru sau multiplii săi.
Preţurile au început să fie exprimate exclusiv în euro, leul părăsind scena vînzărilor de artă. Astfel se exprimă şi Goldart, mai ales în noul sediu, de pe Dorobanţi. Cea mai scumpă adjudecare de la precedenta licitaţie a costat 6 mii de euro, şi este un Octav Băncilă de dimensiuni mediu-mari, cu personaje nesociale, alt-fel spus, nu este nici un răsculat sau sărac în imagine, nici naturi statice cu flori ci o scenă luminos-galbenă de seceriş, cu Ileană hotărîtă în prim-plan şi o alta alăptîndu-şi pruncul, la o umbră relativă. La mică distanţă, cu 5,5 mii de euro, se află o icoană cu Sfînta Treime şi ierarhi, semnată, ceea ce nu este tocmai normal pentru o icoană, de Tătărescu. La acest preţ este una dintre cele mai scumpe icoane şi este clar că la baza performanţei se află mecanisme din sfera artei laice, şcoală, moment istoric şi social şi mai ales prestigiul autorului, unul cunoscut, laic şi el.
O "Fereastră" de Horia Bernea, din 1998, un fel de variantă în ulei, mai dură, a acuarelei care este reprodusă chiar pe coperta albumului pos-tum Bernea, a plecat şi ea la un preţ bunicel, de 4,6 mii euro. Din 1924 este o "Fumătoare" de Hans Eder care a fost plasată cu 3,8 mii de euro. Autorul nu este vreun expresionist german sau vreun flamand de acum cîteva secole ci un sas dedicat Braşovului natal, unde a şi trecut la cele veşnice, în 1955. În 2008, Braşovul i-a dedicat o expoziţie şi o monografie. Faptul că ne este puţin cunoscut nu scade cu nimic