Absolvenţii de facultate şi tinerii profesionişti sunt invitaţi, pe 14-15 mai, la Excelez, un amplu eveniment dedicat dezvoltării personale şi profesionale şi care oferă sesiuni de traininguri, întâlniri cu coachi, dar şi consiliere în carieră.
Participanţii se mai pot înscrie la workshopurile unde încă nu s-au completat locurile, şi anume:
1. Start your IT Career. From zero to hero
2. Fugi, luptă sau comunică - răspunsul non-verbal la stres şi strategii non-verbale de influenţare şi persuasiune
3. Think success, Learn English - despre cele mai noi şi mai moderne metode de predare a limbii engleze
4. Poveşti de succes - invitat Ana Maria Andronic - Senior Associate la casa de avocatură Biriş Goran, specializată în drepturi de proprietate intelectuală şi Internet
Cei care doresc să se înscrie o pot face pe site-ul evenimentului. Taxa de participare este de 5 lei, pe zi, de persoană.
Printre expozanţii de oferte, cursuri şi programe educaţionale se numără: Fundaţia Post Privatizare, Asociaţia Empower, TÜV Rheinland Romania, Road Language Centre, Codecs, Academia Credis, British Council, International House, Monteneo Investments, Life After Work, Agenţia universitară de Francofonie, Yourway, Rentrop&Straton, Coaching Essence, SocioDrama, QS WorldGradSchool Tour.
Iar printre ofertele de cursuri şi programe prezente: limbi străine, management, marketing, IT, leadership, vânzări, tehnici de negociere, antreprenoriat, dezvoltarea abilităţilor manageriale, project management, time management, public speaking, investiţii, educaţie non-formală, coaching, educaţie non-formală, etc.
Mai mult, participanţii pot beneficia şi de o scurtă sesiune de consiliere în carieră, dar şi de simulări de interviuri, dar şi o analiză a CV-ului oferite de HART.
"Evenimentul Zilei" este partener media al evenimentului.