Trierea specialiştilor care aveau să participe la programul spaţial "Intercosmos" a fost deosebit de dură, cu bareme extrem de severe. La început au fost 150 de candidaţi. Dintre ei, doar doi au fost aleşi să plece la pregătire în URSS. Iar până la urmă, unul singur a ajuns în cosmos.
Încă din primii ani ai erei spa-ţiale, începând chiar cu Iuri Gagarin, cei preferaţi pentru a fi trimişi în spaţiul cosmic au fost, fără excepţie, piloţii de avioane supersonice. Motivul este de la sine înţeles: aleşi dintre cei mai buni zburători, doar aceşti aviatori de elită erau deja antrenaţi în condiţii cu totul speciale care-i ajutau să suporte, fără probleme, suprasarcinile specifice marilor viteze.
La noi procedurile de selectare a candidaţilor la gloria cosmică au demarat în primăvara anului 1977. Prunariu îşi aminteşte că, iniţial, au fost chemaţi în jur de 150 de oameni, piloţi de supersonice şi ingineri de aviaţie. Printre aceştia a fost şi el, plus alţi 16 dintre colegii săi de la Băcău.
Ajunşi la Bucureşti, toţi au intrat în "malaxoarele" puse în mişcare de specialiştii de la Centrul Medical al Aviaţiei. Zile şi săptămâni la rând, toţi parametrii fiziologici le-au fost atent monitorizaţi. Probele fizice la care au fost supuşi ar fi putut, la fel de bine, să pună la încercare calităţile fizice ale unor sportivi de înaltă performanţă. Dar un corp antrenat la cei mai înalţi parametri este doar jumătate din ceea ce este un cosmonaut.
Cealaltă jumătate este psihicul, mintea care trebuie să fie rapidă şi să fie capabilă să ofere soluţii în situaţiile de criză. Dar şi extrem puternică şi echilibrată pentru a rezista unor solicitări deosebit de complexe. Aici, candidaţii intrau în aria de competenţă a psihologului.
O figură impenetrabilă, o privire tăioasă ascunsă în spatele unor ochelari fumuri
